Energie
Burduja: Sunt în derulare controale la furnizorii de gaze privind preţurile
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are în desfăşurare controale la furnizorii de gaze naturale care menţin în mod nejustificat tarifele la un nivel ridicat. Burduja susţine că are informaţii potrivit cărora sancţiunile aplicate acestor companii sunt la un ”nivel fără precedent”.
Întrebat, luni, dacă a solicitat, aşa cum anunţa în 16 octombrie, controale la furnizorii de gaze naturale suspectaţi să menţin în mod nejustificat preţurile ridicate, ministrul Energiei a afirmat că sunt în desfăşurare acţiuni de control în acest sens.
”Sunt în acţiuni de control. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei are mai multe capitole deschise, cu mai mulţi furnizori, şi, din informaţiile pe care le deţin şi care vor fi publice, cred, în următoarea perioadă, există un nivel fără precedent al sancţiunilor, dar ăsta este subiect pe care ANRE-ul îl va lămuri”, a afirmat Sebastian Burduja.
Burduja a adăugat, referindu-se la aceste controale, că le-a solicitat celor de la ANRE ”să fie necruţători”.