Actualitate
Bursele europene au închis miercuri în scădere, deoarece inflaţia din Regatul Unit a depăşit estimările
Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile de miercuri în scădere, în condiţiile în care pieţele din regiune continuă să urmărească perspectivele inflaţiei şi traiectoria ratelor dobânzilor, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,37%, toate bursele majore avînd o evoluţie negativă.
Majoritatea sectoarelor au scăzut, de asemenea, cele mai accentuate scăderi fiind cel al sectorului auto, cu 1,3%, şi cel al acţiunilor companiilor de petrol şi gaze, cu 1,2%.
Acţiunile din minerit au coborât cu 2,1% după ce grupul Anglo American a declarat că a respins o a treia ofertă de preluare din partea grupului BHP, dar a prelungit termenul pentru discuţii.
Piaţa a fost influenţată de inflaţia din Marea Britanie, care a ajuns la 2,3% în aprilie, în termeni anuali, au arătat datele publicate miercuri. Inflaţia este peste prognoza de 2,1%, dar mult mai aproape de ţinta de 2% a Băncii Angliei decât valoarea de 3,2% din martie.
Indicele german DAX a coborât 0,25%, CAC 40 al bursei franceze cu 0,61%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,55%. Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 0,41%.