Actualitate

Buzoianu: Avem dorința uriașă de a merge mai departe cu proiectul de a declara Pădurea Băneasa arie naturală protejată

Posted on

Ministerul Mediului are o dorință uriașă de a reuși să meargă mai departe cu un proiect de protecție a Pădurii Băneasa, pentru a fi în regim de arie naturală protejată, a declarat, vineri, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o dezbatere publică.

”În Ministerul Mediului avem o dorință uriașă de a reuși să mergem mai departe cu un proiect de protecție (pentru Pădurea Băneasa, n.r.), în sens de regim de arie naturală protejată. Discuția punctuală de astăzi, pe care eu mi-aș dori să o avem, va fi câți dintre partenerii care suntem la masă ne angajăm în acest proiect, ca să știm cu cine plecăm la drum, să vedem care este cel mai ambițios proiect pe care îl putem lansa. Eu sper să fim toți de acord să protejăm toată pădurea Băneasa, dar în funcție bineînțeles și de actorii care sunt la masă, vom vedea exact care este disponibilitatea să putem să propunem cât mai rapid un proiect de arie protejată naturală. O să avem și discuția pe cele două drumuri. Înțeleg că, astăzi, e mai avansată discuția pe drumul de la Consolight. Drumul Vadu Moldovei, în momentul de față, este la Ministerul Mediului. Cerința de a da în administrare acest drum către municipiul București și apoi către Primăria Sectorului 1, din punctul nostru de vedere, în momentul în care începem să discutăm despre arie protejată naturală la minister, nu prea văd cum ar putea să funcționeze o arie naturală protejată cu Drumul Vadu Moldovei. Va trebui să avem o discuție foarte aplicată și pe drumul de la Consolight. Înțeleg că acolo există o situație. Una dintre problemele fundamentale pe care noi le avem cu cartierele din zonă este că, astăzi, nu au mai multe drumuri de acces din cartier către oraș”, a spus Buzoianu.

Aceasta a menționat, totodată, că, în legătură cu Pădurea Băneasa, trebuie să ”înțelegem care sunt alternativele ca o comunitate să aibă mai multe drumuri de acces, dar într-adevăr, în același timp să și protejăm pădurea și să nu intervenim asupra unui corp de pădure care este esențial vital pentru două milioane de ilfoveni și bucureșteni”.

”Viziunea noastră, cum spuneam, este foarte clară. Trebuie să găsim soluții și pentru comunitate, dar și pentru protecția pădurii (…) Va trebui să fie foarte clar stabilit cine este responsabil și cine susține, inclusiv cine are resurse, pentru că s-ar putea să nu existe resurse la nivel național, dar să existe la nivel local. Deci, cu siguranță mecanismul trebuie să fie foarte clar de la bun început, tocmai ca să nu ajungem în puncte în care se șicanează între ele niște instituții. Dar interesul va fi, de fapt, să protejăm o bucată cât mai mare sau poate chiar toată pădurea din Băneasa”, a afirmat Diana Buzoianu.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a organizat, vineri, o dezbatere publică privind inițiativa de declarare a Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată.

Potrivit instituției, evenimentul are două secțiuni distincte: în prima parte, discuțiile concentrează asupra dialogului instituțional cu reprezentanții autorităților publice, ai instituțiilor cu responsabilități directe, precum și ai societății civile și comunităților locale, iar în cea de-a doua, vor fi prezentate întrebările, observațiile și propunerile participanților.

Platforma Civică ”Împreună pentru Centura Verde” a solicitat, joi, ministrei Mediului, Diana Buzoianu, respectarea prevederilor Codului silvic privind accesul public auto în fondul forestier din Pădurea Băneasa și oprirea, de îndată, a traficului.

Reprezentanții ONG-ului consideră că Diana Buzoianu, împreună cu instituțiile aflate în subordinea sa, Garda Forestieră și Romsilva, ”au obligația de a gestiona” Pădurea Băneasa, componentă a Centurii Verzi București-Ilfov, într-un mod care servește interesul public.

Potrivit aceleiași surse, nevoia locuitorilor din Greenfield de a avea acces decent la cartierul lor este una legitimă și trebuie acoperită prin ”îndeplinirea obligațiilor legale ale dezvoltatorului imobiliar în legătură cu realizarea de căi corespunzătoare de acces în cartier, nu prin încălcarea prevederilor” Codului silvic.

Activiștii de mediu au menționat că, potrivit noului Cod silvic, pădurilor din București-Ilfov li s-a redat rolul social și de protecție. Partea din Băneasa ce aparține de Ilfov a fost exceptată de orice tăieri în scop comercial și reprezintă, împreună cu toate celelalte păduri din județ – însumând aproximativ 26000 de hectare, de asemenea ocrotite – fundamentul viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov.

Până la sfârșitul anului 2026, tot conform noului Cod silvic, excepția de la tăierile comerciale se va extinde și pentru corpul de pădure din Băneasa ce ține de București.

Pe data de 30 august 2025, ministra Diana Buzoianu preciza că Pădurea Băneasa trebuie să fie arie naturală protejată.

Cele mai citite știri

Exit mobile version