Actualitate
Câciu: Ceea ce preocupă pe toată lumea e să vedem această lege a pensiilor de serviciu promulgată de preşedinte
Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, miercuri seară, că toate jaloanele şi ţintele pentru Cererea 3 de plată din PNRR trebuie realizate până în 15 octombrie. Asta înseamnaă inclusiv aprobarea legii referitoare la pensiile speciale. Neîndeplinirea acestui jalon ar fi, potrivit ministrului, un eşec, iar pierderea este estimată la 1,4 miliarde de euro.
”Angajamentul pe care ni l-am luat în Guvern (…) sunt ca toate jaloanele şi ţintele aferente Cererii de plată 3 să fie gata la 15 octombrie. Majoritatea lor în 30 septembrie”, a declarat, miercuri seară, la Prima News, Adrian Câciu.
Întrebat dacă Legea pensiilor speciale va fi aprobată până în 15 octombrie, ministrul a precizat: ”Da, trebuie. Cererea de plată 3 nu include Legea pensiilor, doar pensiile de serviciu, Legea pensiilor intră în Cererea de plată 4”.
Adrian Câciu a precizat că există 79 de ţinte şi jaloane, iar 64 sunt îndeplinite.
”Ceea ce preocupă pe toată lumea, să vedeam această lege a pensiilor de serviciu odată aprobată şi promulgată de preşedintele României. Ne-a întârziat foarte mult”, a mai declarat ministrul.
Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla dacă magistraţii vor contesta din nou legea la CCR, Adrian Câciu a afirmat: ”Eu cred că şi dânşii trebuie să înţeleagă un lucru – există separaţia purterilor în stat, dar există şi o solidatitare a cetăţenilor şi a structurilor şi a categoriilor profesionale faţă de stat şi faţă de interesul naţional. Cred că este un moment în care şi dânşii ar trebui să înţeleagă (…) s-au armonizat nişte lucruri, discrepanţele erau foarte mari (…) Noi ne dorim să treacă legea. Dacă o vor mai contesta, cred că se vor găsi amendamente care să fie în concordanţă cu decizia CCR”.
Ministrul a precizat că se lucrează pentru a se pune în acord toate deciziile CCR.
Adrian Câziu a precizat că, în cazul neatingerii acestui jalon, pierderile pentru România sunt estimate la 1,4 miliarde de euro.
”Lucrurile se vor negocia la momentul acela, dar eu nu vreau să mă gândesc la acest scenariu (…) este un eşec pentru România. Avem câteva reforme – unele au fost, poate, prea abrupte pentru ceea ce înseamnă societatea românească, dar asta este una dintre reformele pe care societatea o aşteaptă”, a mai declarat ministrul Proiectelor Europene.