Actualitate

Câciu, despre deficit: Ceea ce trebuie să transmitem mai des este că nu vor avea nicio problemă oamenii

Foto: iStock

Ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, a declarat miercuri, despre deficit, că ceea ce trebuie să transmită Guvernul mai des este că nu vor avea nicio problemă oamenii, el precizând că, după aceste şocuri de 3 ani de zile de când sunt la guvernare, puterea de cumpărare a fost menţinută la un nivel rezonabil.

”Nu cred că pensionarii erau îngrijoraţi de datoria publică şi de deficit, nu cred că în general populaţia României… Am văzut şi eu toate studiile sociologice, oamenii sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, de inflaţie, deci nu sunt îngrijoraţi dacă ţara are deficit sau datorie”, a spus Câciu.

El a precizat: ”Ceea ce trebuie să transmitem mai des este că nu vor avea nicio problemă oamenii. În România nu vor avea nicio problemă şi o dovadă a faptului că nu au nicio problemă este că după aceste şocuri de trei ani de zile de când suntem la guvernare, eu cred că puterea de cumpărare a fost menţinută la un nivel rezonabil, raportat la şocuri, o inflaţie cumulată de 35-39%. Nu vă supăraţi. A fost un şoc pentru multe generaţii care nu l-au prins”.

Ministrul a mai spus că majoritatea companiilor din România, 90% din companiile din România n-au prins dobândă de două cifre.

”Sunt companii tinerii care au o vechime mai sub 10 ani sau sub 15 ani. În 92-96, aveam dobândi de trei cifre. Generaţiile din 92-96 mature sau în adolescenţă, că eram la facultate, prima mea firmă însemna să plătesc o dobândă de 130% la un credit. Vă daţi seama? Nu mai zic de taxe şi impozite şi o inflaţie care era cu trei cifre. Şi a fost un şoc foarte mare şi totuşi, cu toate acestea, guvernul a reuşit să ţină lucrurile într-un echilibru. Acest echilibru se va păstra şi în perioada următoare”, a mai declarat Adrian Câciu.

Cele mai recente știri

To Top