Actualitate
Când se poate cumula pensia cu salariul și alte venituri? Precizările Ministerului Muncii
Pensionarii români care primesc pensie de la stat pot cumula, în anumite condiții, pensia cu unele venituri, indiferent de tipul pensiei pe care o au.
Pensionarii sistemului public de pensii, indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, pot cumula pensia cu venituri realizate din activități independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de cuantumul acestora.
Persoanele care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu venituri obținute din activități dependente și activități independente, indiferent de cuantumul acestora.
Persoanele care beneficiază de pensie anticipată pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţ dependente, indiferent de cuantumul acestora, cu excepţia:
- veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
- veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.
Persoanele care beneficiază de pensie anticipată parțială pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente, indiferent de cuantumul acestora, ce excepţia:
- veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
- veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare.
Când se poate cumula pensia de urmaş cu alte venituri
Persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate gradul I sau gradul II, precum şi persoanele care beneficiază de pensie de urmaş încadrate în gradul I sau II de invaliditate pot cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente, indiferent de cuantumul acestora, cu excepţia:
- veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
- veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare.
Persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate pot cumula pensia cu venituri obținute din activități independente astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente (fără a se depăşi jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă) obținute:
- în baza unui contract individual de muncă;
- în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare.
Copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani – dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii), pot cumula pensia cu venituri obținute din:
- activități dependente, așa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora;
- activități independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.
Soțul supraviețuitor care beneficiază de o pensie de urmaș, cu excepția celui încadrat în gradul I sau II de invaliditate poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, precum și din activităţi dependente (dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat):
- în baza unui contract individual de muncă;
- în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- ca urmare a desfășurării unei activități în funcţii elective sau care este numit în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi în calitate de membru cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I din lege.
Soţul supravieţuitor, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri obținute din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, precum și din activităţi dependente, indiferent de nivelul acestora, cu excepţia:
- veniturilor obținute în baza unui contract individual de muncă;
- veniturilor obținute în baza unui raport de serviciu (funcționar public);
- veniturilor obținute de persoane care desfășoară activități în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale persoanelor prevăzute la art.6 alin. (1) pct. I din lege, informează Ministerul Muncii.
Când mă pot pensiona – este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.
Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă. Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.
Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare. Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.
Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.
Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.
Vechimea în muncă este unul dintre cei mai importanți factori atunci când vorbim de pensie. Vestea bună este că de acum o puteti verifica şi online.
Aşadar, pentru a afla ce vechime aveți, trebuie înainte de toate să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.
Pentru a vi-l crea, trebuie să completați un formular cu datele personale: nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, de domiciliu, actul de identitate.