Transporturi
Când va fi dată în folosință stația de metrou Tudor Arghezi, cea mai nouă din Capitală
Noua stație de metrou din Berceni, Tudor Arghezi, va fi dată în folosință până la jumătatea lunii noiembrie, au anunțat vineri reprezentanții Primăriei Sectorului 4.
„Urmare a întâlnirilor de lucru, ce au avut loc recent între primarul sectorului 4, Daniel Băluță, și reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai S.C. Metrorex S.A., a fost agreat un calendar de activități punctuale, la finalul cărora, mai exact, în data de 15 noiembrie cel târziu, stația Tudor Arghezi să fie dată în folosință”, a transmis Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă.
Stația de metrou Tudor Arghezi a costat aproximativ 50 de milioane de euro, cu fonduri nerambursabile. Împreună cu linia de legătură, noua stație are o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2, și Șoseaua de Centură, și are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri.
Stația de metrou Tudor Arghezi este „singura stație supraterană de metrou edificată pe două etaje”, potrivit instituției conduse de Daniel Băluță.
Totodată, stația Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal, iar accesul călătorilor pe peron se face cu șapte scări rulante și șapte lifturi. Noua stație este dotată cu centrale de detecție incendiu, cu alarmă la efracție precum și cu sisteme de tratare a aerului, potrivit Primăriei Sectorului 4.
Lucrările pentru extinderea liniei M2 cu aproximativ un kilometru și jumătate spre Centura Capitalei și Berceni au început în ianuarie 2021 și s-au finalizat înainte de termenul din contract, 2023.