Actualitate

Cantitatea de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară s-a dublat, în primele şapte luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut

Posted on

Foto: iStock

Poliţiştii de frontieră au oprit, la intrarea în ţară, o cantitate de aproximativ 7.000 de tone de deşeuri, în primele şapte luni ale acestui an, dublu faţă de perioada similară a anului trecut. Doar în ultimele 24 de ore, a fost oprită intrarea în ţară, pe la Nădlac II şi Borş II, a 27 de tone de deşeuri, constând în material plastic şi cauciuc, dar şi anvelope second-hand.

Poliţia de Frontieră a anunţat, duminică, faptul că au avut loc acţiuni, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, pentru a combate introducerea în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, procedând la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În primele şapte luni ale anului 2024, au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 7.000 tone, din care metale – 3.376.611 kilograme, mobilă – 503.800 de kilograme, textile/îmbrăcăminte – 829.200 kilograme, plastic – 313.800 kilograme, cauciuc (anvelope) – 120.000 kilograme, alte materiale precum deşeuri amestecate, carton, acumulatori, componente auto, electrocasnice – 1.554.200 kilograme.

În perioada similară a anului 2023 au fost descoperite 3.356 de tone de deşeuri.

În conformitate cu H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Potrivit sursei citate, în punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, organele vamale efectuează operaţiunile vamale, respectiv de control al legalităţii importului. Totodată, conform legislaţiei în vigoare, importul deşeurilor se face pe baza licenţei de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Sănătăţii. Astfel, intrarea în ţară a mijloacelor de transport încărcate cu astfel de mărfuri este permisă de organele vamale numai dacă li se prezintă licenţa de import cu acordul scris al Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii.

Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.

În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare.

De exemplu, peste 27 de tone deşeuri au fost oprite la intrarea în ţară în Punctele de Trecere ale Frontierei Nădlac II şi Borş II.

Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II au controlat, pe sensul de intrare în ţară, două automarfare înmatriculate în România, conduse de doi cetăţeni români. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Bihor şi Arad.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 27.230 kilograme de deşeuri, constând în material plastic şi cauciuc, dar şi anvelope second-hand, bunuri care proveneau de la societăţi comerciale din Germania şi Austria, pentru firme din România. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport”, a precizat sursa citată.

Cele mai citite știri

Exit mobile version