Tehnologie

Capitalizarea bursieră a Amazon depășește pragul de 3.000 miliarde de dolari

Posted on

Acțiunile gigantului american Amazon au urcat imediat după deschiderea ședinței bursiere de luni cu 4,57%, la 284 dolari, astfel încât capitalizarea sa bursieră a depășit pentru prima dată pragul de 3.000 miliarde de dolari, transmit Reuters și AFP.

De la publicarea rezultatelor trimestriale, joi, acțiunile companiei au urcat cu peste 20%.

Grupul își consolidează astfel poziția de a cincea cea mai mare companie din lume în funcție de capitalizarea bursieră, situându-se în urma Nvidia, Apple, Alphabet (Google) și Microsoft.

Cele mai citite știri

Exit mobile version