Tehnologie

Casca Vision Pro ar putea fi lansată în curând în afara Statelor Unite

Posted on

Foto: iStock

Debutul internaţional al celui mai nou produs Apple, casca Vision Pro, ar putea avea loc în luna iulie, când aceasta ar putea deveni disponibilă într-o serie de ţări, în afară de Statele Unite.

Casca Vision Pro ar urma să fie lansată pe pieţele din Marea Britanie, Canada şi China începând cu a treia săptămână a lunii iulie, susţin surse anonime citate de MacRumors.

La fel ca în Statele Unite, magazinele Apple vor face modificări speciale pentru ca potenţialii clienţi să poată testa casca înainte de o achiziţiona.

În Marea Britanie, de exemplu, Apple ar urma să monteze o serie de elemente de mobilie, precum fotolii, pe care clienţii să poată sta pe durata demo-ului.

Pentru a amplasa mobila necesară testelor pentru Vision Pro, Apple va realiza, cel mai probabil, o redecorare internă a magazinelor din aceste ţări.

Este posibil ca acesta să fie doar primul val al extinderii disponibilităţii, iar în lunile şi anii următori casca de „spatial computing” a celor de la Apple să ajungă într-un număr din ce în ce mai mare de ţări.

În Statele Unite, Vision Pro costă începând de la 3.500 de dolari.

Cele mai citite știri

Exit mobile version