Câți bani a produs Fondul Proprietatea în două decenii de existență

Finalul anului 2005 aducea un moment mult așteptat pentru cei pe care statul comunist îi jefuise cu câteva decenii înainte sau în cele mai multe cazuri, pentru urmașii lor. După ce restituirea în natură a imobilelor și fabricilor confiscate de regimul dinainte de 1989 se dovedise greu de realizat fie pentru că o parte a acelor proprietăți nu mai existau, fie pentru că ocupanții lor ulteriori nu s-au lăsat ușor scoși din ele, în anul 2001 a apărut ideea despăgubirii în acțiuni la companii de Stat, iar în 2005 s-a trecut la nivelul următor, companiile propuse anterior pentru acest demers fiind grupate într-un fond de investiții care, după aproape 20 de ani, pare că își trăiește finalul existenței.

În această perioadă au fost vândute pe rând participațiile la aproape toate companiile din portofoliu, iar banii rezultați au fost distribuiți mai departe acționarilor. O strategie de „vânzare la dezmembrări” asemănătoare cu cea pe care o promova Gordon Gekko în primul film Wall Street, care a avut succes în rândul investitorilor în principal datorită prestigiului administratorului contractat în anul 2011, Franklin Templeton Investment Management. Ideea nu a venit, însă, de la administrator, ci de la cel mai mare acționar din prima parte a anilor 2010, Elliott Associates, specializat în astfel de strategii, pe care le-a aplicat de-a lungul timpului la mai multe companii din întreaga lume.

Începând cu anul 2007, dinspre Fondul Proprietatea către acționarii săi au avut loc nu mai puțin de 35 de distribuții de numerar, incluzând aici dividendele, returnările de capital social și ofertele publice de cumpărare, totalizand aproape 27 miliarde de lei. Pe lângă acestea, au fost derulate mai multe programe de răscumpărare de acțiuni din piață. Sumele care au ieșit din conturile fondului sunt mari, însă și perioada este una foarte lungă, iar întrebarea principală este dacă strategia adoptată a fost una corectă sau nu.

Pentru a trage o concluzie, am pus cap la cap toate distribuțiile de numerar realizate între 2007 și 2025, iar la cele două margini ale intervalului investiția inițială, echivalentă cu 14,24 miliarde de lei (portofoliul inițial de active a fost ceva mai mic, însă diferența a fost acoperită ulterior de Stat), și activul net pe care îl mai administrează acum fondul. Ar putea fi mai relevantă capitalizarea de piață decât activul net, însă diferența nu este, oricum, una mare. Tabelul alăturat urmărește, în mare, fluxurile de numerar aferente acționarilor care au ales să rămână de la început până la final, participând doar la ofertele publice de cumpărare, acestea fiind întotdeauna realizate la prețuri mai mari decât cele din piață și presupunând vânzarea doar a unui procent relativ mic din acțiunile deținute. Nu sunt luate în calcul răscumpărările din piață, care au presupus ieșiri de numerar pentru fond, dar niciun beneficiu efectiv pentru acționarii rămași. Nu este o metodă perfectă, dar surprinde suficient de fidel realitatea.

Randamentul total, luând în considerare toate dividendele, returnările de capital, ofertele publice de cumpărare de acțiuni si activul net actual al fondului, este de 102,52%, ceea ce pentru o perioadă atât de lungă este o valoare destul de mică. Comparativ, indicele BET, care nu include dividende, a crescut în aceeași perioadă cu 214,7%, o creștere mai mult decât dublă. Dacă am adăuga și sumele cheltuite pentru răscumpărările de acțiuni din piață s-ar adăuga câteva zeci de puncte procentuale, însă din perspectiva acționarilor nu putem lua în calcul și vânzarea acțiunilor, și încasarea de dividende sau returnări de capital ulterior, așa că includerea acelor sume în calculul randamentului nu ar avea sens.

Pentru a lua în considerare și devalorizarea banilor în timp am calculat randamentul anualizat folosind indicatorul XIRR (diferit de IRR – rata internă de rentabilitate prin faptul că ia în considerare momentul exact al intrărilor și ieșirilor de numerar), rezultatul fiind un randament de circa 5% în medie pe an. Din nou, o valoare mică, comparabilă mai degrabă cu dobânzile bancare sau ale titlurilor de stat și mai puțin cu evoluția acțiunilor listate la Bursa de Valori București. În puține cuvinte, Fondul Proprietatea a produs și a distribuit mulți bani folosind strategia de dezinvestire impusă de Elliott Associates, dar a fost departe de randamentele pe care le putea aduce investiția într-un emitent clasic de la BVB.

Dacă mergem mai departe cu calculele ajungem, însă, la o variantă ușor diferită a poveștii. De la ideea inițială a despăgubirilor oferite la 1 leu pe fiecare acțiune FP, în realitate s-a ajuns la vânzarea acțiunilor sau a titlurilor de despăgubire (pentru care convertirea in acțiuni dura mult mai mult decât ar fi fost cazul) la prețuri infime înainte de listarea din anul 2011, cu foarte multe tranzacții realizate la 20-30 de bani pe acțiune, iar în unele cazuri chiar și cu 10 bani pe acțiune. Dacă luăm în considerare un preț de 30 de bani pe acțiune în loc de 1 leu, randamentul anualizat ajunge la 15,87% între decembrie 2005 și septembrie 2025, iar dacă scădem la 10 bani pe acțiune (o situație mai rar întâlnită, totuși) ajungem chiar la 29,38%. Având în vedere că majoritatea cumpărătorilor au apărut pe parcurs, nu de la înființare, randamentul anualizat ajunge chiar mai sus.

Elliott Associates a cumpărat acțiuni în principal înainte de listare, la un preț mediu pe care nu îl cunoaștem, dar care era cu siguranță mult sub 1 leu pe acțiune, iar în aceeași situație au fost mulți dintre acționarii care au fost mulțumiți de ideea vânzării pe bucăți. Pe parcurs, investitorii care au cumpărat acțiuni direct de pe piața de capital au au avut rezultate mai bune sau mai proaste în funcție de inspirația de a cumpăra și a vinde în momente favorabile, așa că pentru ei nu e, oricum relevant un astfel de calcul. În final, concluzia pe care o putem trage e că, deși strategia investițională a Fondului Proprietatea a fost în sine una proastă, ea a adus randamente mari acționarilor care au promovat-o, la baza acelor randamente stând de fapt perioada gri dintre înființare și listare, în care mulți dintre cei pentru care fusese înființat fondul au vândut fie acțiuni, fie titluri de despăgubire la discounturi foarte mari față de valoarea reală din spatele lor. În realitate, dacă acțiunile erau cumpărate la valoarea lor intrinsecă, povestea de succes s-ar fi transformat în ceva complet diferit.