Actualitate

CE solicită României să îşi îndeplinească obligaţiile în ceea ce priveşte clădirile eficiente din punct de vedere energetic

Posted on

Foto: iStock

Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, prin trimiterea unor scrisori de punere în întârziere României, Bulgariei, Greciei, Lituaniei, Maltei, Portugaliei şi Sloveniei, pentru a le reaminti obligaţiile legate de comunicarea către CE a celui de-al treilea raport privind nivelurile optime din punctul de vedere al costurilor, în conformitate cu normele UE privind performanţa energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Statele membre trebuie să stabilească cerinţe minime în materie de performanţă energetică pentru clădiri, în vederea realizării combinaţiei optime între investiţii şi economii, cunoscute şi sub denumirea de „niveluri optime din punctul de vedere al costurilor”.

Calcularea nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor este esenţială pentru ca statele membre să poată exploata întregul potenţial de eficienţă energetică şi de energie din surse regenerabile al stocului de clădiri naţionale şi pentru ca cetăţenii şi întreprinderile să nu cheltuiască mai mult decât este necesar pentru îmbunătăţirile în materie de eficienţă aduse locuinţelor şi birourilor lor. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele identificate de Comisie.

Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Cele mai citite știri

Exit mobile version