CEC Bank a inaugurat, la Slobozia, prima unitate dedicată exclusiv acordării de finanţări agricultorilor – AGRI CEC, concept pe care banca îl va extinde şi în alte zone cu potenţial agricol din ţară.
„CEC Bank a fost, anul trecut, cel mai mare jucător din sistemul bancar al programului guvernamental destinat agriculturii – Rural Invest dar şi cel mai mare finanţator al creditelor APIA, unde s-au acordat aproximativ 7.000 de credite. Agricultura are o importanţă deosebită în strategia de dezvoltare a CEC Bank. Acesta este şi motivul pentru care am decis dezvoltarea unui concept dedicat integral finaţării agricultorilor – AGRI CEC. Relaţia bănci – clienţi din agricultură este un pic diferită faţă de relaţia cu clienţii obişnuiţi, deoarece antreprenorii din agricultură au nevoi specifice, sezoniere”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedintele CEC Bank, conform unui comunicat de presă.
AGRI CEC dispune de o echipă de experţi în activităţile pe care le presupune accesarea unui credit pentru agricultură – specialişti bancari cu experienţă în domeniul finanţărilor de acest tip, cu o cunoaştere foarte bună a pieţei de profil şi a proceselor specifice acestui gen de finanţare.
CEC Bank va continua în viitor să îşi dezvolte şi în alte zone cu potenţial agricol ridicat reţeaua de unităţi dedicate susţinerii fermierilor – AGRI CEC, se menţionează în comunicat.
Agricultura şi industria agroalimentară au avut cea mai mare creştere în portofoliul CEC Bank, ajungând al doilea domeniu finanţat de către bancă. Soldul creditelor a urcat până la 4,66 miliarde de lei, creştere de 40% faţă de jumătatea anului trecut.
CEC Bank susţine creşterea competitivităţii producătorilor locali, acordând credite şi pentru sisteme de irigaţii cât şi pentru realizarea de investiţii complexe pentru închiderea ciclului de producţie şi obţinerea unei profitabilităţi mai mari pe kilogram de cereale/lapte/carne vândute.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru al anului 2023. CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească şi oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM şi POS, internet banking (CEConline), mobile banking (CEC app) şi magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse şi servicii bancare 100% online.