Profil de antreprenor
Cel mai cunoscut business angel din România
Antreprenor de top, business angel, manager de fond de investiții, profesor, mentor, și, nu în ultimul rând, autor de cărți de afaceri. Toate acestea, strânse la un loc, te duc cu gândul la un singur personaj: Marius Ghenea. A făcut pionierat în businessul românesc, a reușit să ridice afaceri impresionante, iar apoi a vândut și s-a apucat de investiții și de predat. Succesul l-a făcut celebru, dar nu a fost singurul care i-a creat imaginea de guru al afacerilor: aici un rol important îl au și filosofia lui de business și setul de valori pe care îl promovează. Iar acestea au rămas neschimbate în ultimii 17 ani. De unde știu asta? Marius Ghenea a fost primul om de afaceri de mare anvergură pe care l-am intervievat. Între ce zicea atunci, ce păreri a avut apoi, de-a lungul anilor, și ce zice acum nu este vreo diferență. De altfel, nici nu ar avea motive să fie: demonstrația că el a văzut dintotdeauna lucrurile corect este chiar succesul de care se bucură.
Născut la Craiova într-o familie de profesori, Marius Ghenea a îndrăgit dintotdeauna cartea. În școală a fost premiant, iar materia preferată, matematica, i-a adus chiar și premii la olimpiade. Prin urmare, nu este de mirare că, după absolvirea liceului, a ales să vină în Bucureşti pentru a urma o facultate tehnică. Aşa a ajuns la electronică şi telecomunicaţii. Abilitățile deprinse aici și efervescența antreprenorială pe care a descoperit-o în căminele facultății au fost piatra de temelie a ceea ce urma să devină probabil cel mai mare business de comerț cu PC-uri din Balcani. Totuși, până să apuce drumul antreprenoriatului, și-a încercat norocul ca angajat. Astfel, a fost profesor de engleză la un liceu și, apoi, inginer de aparate de măsură şi control la Enel. Considera că meseria pe care o făcea îl plafona, așa că, în 1993, împreună cu doi colegi de facultate, a pus bazele companiei Flamingo. Familia a fost primul business angel pentru noua afacere. „Părinţii mi-au dat maşina lor ca să vin cu ea la Bucureşti şi să pot transporta piese de calculator. În plus, am împrumutat de la o rudă câteva mii de dolari”, își amintește Marius Ghenea în ce a constat capitalul inițial. Încă din primul moment, afacerea a funcționat perfect: cererea era uriașă, iar oferta era aproape inexistentă. Prin urmare, creșterea a fost formidabilă. Astfel, de la un apartament de bloc, la un etaj superior, care a dat mari bătăi de cap din punct de vedere logistic, sediul s-a mutat rapid într-un demisol. Apoi, în scurt timp, au apărut noi sedii și filiale și s-au semnat contracte cu producătorii de componente. Lucrurile au avansat atât de rapid, încât în 1998 s-au gândit să se extindă și pe alte piețe. „Am mers să testăm piața din Republica Moldova și, apoi, am deschis un business şi în Olanda. După ce am fost lideri în România, am ajuns să fim lideri în toată regiunea”, punctează antreprenorul etapele de dezvoltare. În 2001, compania ajungea la o cifră de afaceri de 50 de milioane de dolari, iar Marius Ghenea a ales să realizeze exitul. Banii obținuți l-au ajutat să își îndeplinească dorințele și să o apuce pe un nou drum antreprenorial. „A fost un exit foarte, foarte bun pentru mine: am putut să-mi rezolv toate nevoile financiare – casă, maşină etc. – apoi să merg mai departe şi să mă implic în noi afaceri”, recunoaște Marius Ghenea. Primul pas a fost să înființeze în prima parte a anului 2002, cu o investiție inițială de un milion de dolari, compania FIT Distribution. În paralel, devine CEO la Flanco International, unul dintre cei mai mari retaileri de produse electronice și electrocasnice din România. După trei ani în care afacerile au crescut exponențial, compania, deținută în mare parte de fonduri de investiții străine, a fost vândută. Tranzacția s-a dovedit, de asemenea, profitabilă pentru Marius Ghenea, el deținând acțiuni ca urmare a contractului de management. Cu sumele obținute, de-a lungul timpului, prin intermediul FIT Distribution, dar și în nume propriu, a investit în numeroase companii, cum ar fi PCGarage.ro (vânzări online de produse IT&C), Orbital Solution (distribuție de produse de confort termic și instalații), Casia Communications (indoor media), VikingProfil (producător român de țiglă metalică), Online Fashion Group (compania care opera mall-ul online de fashion FashionUp.ro). Marius Ghenea s-a implicat în aceste afaceri până în momentul în care s-a decis să-și schimbe profilul investițional, alegând să conducă un fond de venture capital.
Schimbarea de paradigmă
Marius Ghenea este probabil cel mai cunoscut business angel din România. L-a ajutat mult și prezența la emisiunea Arena Leilor, o producție de televiziune cu mare audiență în momentul lansării. Deși păreau de domeniul senzaționalului pentru omul de rând, investițiile sale de atunci într-o companie nu aveau mare anvergură, fiind vorba de zeci de mii de euro sau, cel mult, de sute de mii de euro. Prin urmare, a ales să treacă la următorul nivel și s-a alăturat fondului 3TS. Cu susținerea acestuia, a lansat în 2012 fondul de Venture Capital Catalyst Romania. Capitalizarea de atunci a fost mică, dar succesul mare pe care l-a avut a creat bazele lansării unui al doilea fond, mai puternic și mai ambițios.
„Este primul fond românesc de Venture Capital la a doua generație. Primul fond a avut o capitalizare relativ mică, 15 milioane de euro, ceea ce este la limita inferioară a unui fond de investiții viabil. În același timp, am avut șansa, echipa și rețeaua de contacte astfel încât să putem să investim în 10 companii foarte frumoase românești de tehnologie și tech. Suntem într-o poziție în care am returnat, să zic așa, banii către investitorii principali, deci de acum înainte vin profiturile”, spune Marius Ghenea. Deja s-au realizat câteva exituri de succes, cum ar fi cel din Green Horse Games, un producător de jocuri din România, care a fost cumpărat de MiniClip, un gigant din industria de profil, sau vânzarea Vector watch, tehnologia românească de smartwatch, către Fitbit, care ulterior a ajuns la Google. O altă investiție extrem de profitabilă se dovedește cea în Smart Bill, companie care a crescut fulminant și a atras atenția gigantului norvegian Visma, acesta preluând pachetul majoritar de acțiuni.
„Acolo suntem încă implicați, atât Catalyst, cât și eu, personal, pe partea de advisory board și colaborare cu compania. De asemenea, avem și niște tranșe de acțiuni care urmează să fie vândute către Visma anul acesta și anul viitor. Compania a evoluat foarte bine, este un lider necontestat de piață în România și crește în continuare foarte frumos. Ne bucurăm că suntem parte din acest tip de povești de succes”, spune Marius Ghenea. Că lucrurile au mers grozav o dovedește și lansarea celui de-al doilea fond, care este destinat tot start-upurilor active în zona tehnologiei. Cu o închidere inițială cu investitori instituționali și privați în noiembrie 2020, urmată de o a doua închidere în aprilie 2021 și cea finală în februarie 2022, ținta inițială, de 40 de milioane de euro, a fost depășită, iar fondul și-a atins plafonul maxim de 50 de milioane de euro.
„Atât în primul fond, cât și în al doilea, cel mai important investitor este Fondul European de Investiții. Dacă în primul a avut o participare de circa 70%, acea participare tipică pentru fondurile JEREMIE, în al doilea fond am reușit, evident, și pe baza experienței din primul fond, să atragem fonduri semnificativ mai mari de la investitori privați. Astfel, cred că este fondul de investiții care are cea mai mare contribuție privată. Mai mult de 50% este deținută de investitori privați, care au un profil de antreprenori de succes din România, deci genul acesta de oameni care au avut succes nu de puține ori chiar în zona aceasta de tehnologie, de IT, dar și în alte zone de business”, explică Marius Ghenea. Ce se schimbă odată cu lansarea acestui fond? În primul rând, capătă o anvergură regională și, bineînțeles, cresc investițiile. „50 de milioane de euro, e o sumă foarte bună, e corectă din perspectiva strategiei noastre de investiții și a ceea ce putem efectiv să investim în România și în țările din împrejur, deci în sud-estul Europei. Am început deja investiții și în afara României, avem o companie frumoasă din Serbia, în care am investit recent, ne uităm și la Bulgaria și la alte țări din Balcanii de Vest, Ungaria, și teoretic avem și Republica Moldova și Ucraina în zona noastră de activitate, dar deocamdată evident nu este un moment foarte bun pentru a analiza investiții acolo”, anunță Marius Ghenea. Pentru a nu crea conflicte de interese, Marius Ghenea a renunțat la a mai investi de unul singur. Totuși, la fel ca partenerii din Catalyst, banii proprii sunt puși în capitalizarea fondului. Ce randamente poate să aibă un asemenea fond? Dacă lucrurile merg bine, în cei zece ani, care ar fi durata de viață a unui asemenea instrument, se obține, în medie, o triplare a investiției inițiale.
Mentorat în antreprenoriat
Experiența l-a ajutat pe Marius Ghenea să realizeze că succesul unui business este strâns legat de conștientizarea nevoii de dezvoltare personală a antreprenorilor sau a managerilor. Prin urmare, s-a implicat în numeroase activități educaționale: este profesor de Antreprenoriat, Inovatie și New Business Ventures în cadrul Maastricht School of Management, programul Executive MBA, și a fost co-organizator al School for Startups Romania, prima școală de antreprenoriat din sud-estul Europei. De asemenea, este unul dintre fondatorii programului BusinessDrive pentru antreprenori și manageri. „O fac cu plăcere și cu pasiune. Și mi se pare că e ceva ce ar trebui să facem mulți dintre noi, cei care am primit și noi, la rândul nostru, într-un fel sau în altul, suportul ecosistemului antreprenorial românesc și ne-am dezvoltat ca antreprenori, ca investitori, ca oameni de afaceri”, susține Marius Ghenea. Impactul pe care el l-a avut în mediul de business este ușor de cuantificat: a avut, de-a lungul timpului, circa 3.000 de absolvenți ai acestor programe. Mai mult, pe lângă lecțiile valoroase, unii cursanți au primit chiar și finanțare. „Cel puțin în unu la mie dintre absolvenții de acolo chiar am investit. În mod anecdotic, chiar acum, nu este încă oficial, finalizăm încă o investiție din al doilea fond Catalyst în care e o poveste asemănătoare cum a fost și la Smart Bill, unde fondatorii au fost la unul dintre cursurile mele cu vreo doi sau trei ani înainte de investiția propriu-zisă. E ceva ce sperăm să putem anunța în zilele următoare drept a șasea investiție din fondul Catalyst numărul doi”, încheie Marius Ghenea.
Cea mai importantă lecție de business
Am fost și sunt în continuare susținător al antreprenoriatului de echipă. Eu cred că, în general, lucrurile în echipă se pot face mai bine, mai repede, cu riscuri mai mici și cu premise de succes mai bune. Cred că aceasta a fost și este lecția cea mai importantă pe care încerc s-o predau, că până la urmă oamenii sunt cei care fac și businessul. Oamenii creează și piața, creează și relația dintre business și piață. Oamenii înseamnă în plus și partenerii, furnizorii, clienții companiei. Tot acest ecosistem, toată această multitudine de stakeholderi din jurul și din interiorul companiei înseamnă oameni, iar relațiile dintre acești oameni sunt esențiale pentru succesul businessului Marius Ghenea