Tehnologie
Cel mai recent update major pentru Windows 11 a fost lansat
Aşa cum anunţa în cursul săptămânii trecute, Microsoft a lansat cel mai nou update major pentru sistemul de operare Windows 11.
Windows 11 23H2, ultimul mare update lansat de Microsoft anul acesta pentru cea mai recentă versiune de Windows, este acum disponibil şi poate fi instalat prin Automatic Updates.
Update-ul include un număr semnificativ de noutăţi, în frunte cu funcţiile de inteligenţă artificială care sunt integrate direct în sistemul de operare.
Sub egida Windows Copilot, AI-ul companiei va fi la dispoziţia utilizatorilor nu doar pentru a răspunde la întrebări, ci şi pentru a realiza diverse operaţiuni pe baza comenzilor vocale, precum schimbarea anumitor setări de sistem.
Dincolo de inteligenţa artificială, o serie de aplicaţii preinstalate sunt îmbunătăţite, printre care File Explorer, Notepad, Paint, Photos şi Sound Mixer. Acestora li se adaugă suportul pentru passkeys.
Cu aceeaşi ocazie, Microsoft a adăugat, în sfârşit, suport pentru arhivele RAR şi 7-zip în Windows.
Un alt set de noi facilităţi, care nu şi-au găsit loc în acest update, sunt pregătite pentru un update viitor. Printre altele, Paint va facilita lucrul cu layer-ele şi va include un generator de imagini.