Analize

Cele mai mari riscuri pentru 2024

Anul 2023 a fost unul bun pentru bursele americane – indicele S&P500 a crescut cu 24,2%, chiar dacă dobânzile au fost în creștere (titlurile de stat SUA pe 10 ani au ajuns în octombrie la 5%, pentru prima dată după 16 ani), iar inflația, deși în scădere, a rămas totuși mult peste media anilor anteriori. Acestor factori li se adaugă și conflictele internaționale, care s-au accentuat, spune Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Chiar și Europa a avut un an favorabil în privința evoluției burselor: deși a fost afectată de prețul ridicat al energiei, de conflictul din Ucraina și de creșterea datoriei publice, a oferit un avans de 12,1% al indicelui bursier DAX. În paralel, în România, indicele BET al bursei de la București a crescut cu 32,3% în 2023. În aceste condiții, investitorii privesc spre 2024 și știu că trebuie să se pregătească pentru un an plin de necunoscute, pavat cu riscuri numeroase.

„O bună parte din optimismul arătat pe burse are legătură cu speranța reducerii rapide și consistente a costului creditului. Investitorii anticipează o scădere a dobânzii în SUA în luna martie, urmată de cel puțin alte 5 etape, care să ducă rata de dobândă la 3,75-4% în decembrie, de la 5,25-5,5%, cât este în prezent. De aici provine și unul dintre cele mai importante riscuri: mai puține tăieri de dobândă, dacă inflația s-ar dovedi dificilă, ar schimba modul relaxat în care sunt evaluate unele companii – în special cele mai îndatorate și cele din segmentul de creștere („growth”), care include nume importante din tehnologie”, punctează Claudiu Cazacu.

Cu o piață a muncii dificilă, orice șoc produs în segmentul materiilor prime sau al lanțurilor de aprovizionare ar putea însemna un impuls pentru a crește și mai mult inflația. Prognozele la nivel macro au în vedere o recesiune ușoară în SUA sau o creștere slabă în prima parte a anului. Puțini întrevăd, însă, o recesiune mai severă. Totuși, sunt anumite semnale care sugerează o probabilitate mai ridicată pentru acest scenariu decât estimează investitorii, cum ar fi scăderea calității portofoliilor de credite, creșterea ratei de neplată în segmentul auto sau perspectivele slabe oferite de transportatorul FedEx. Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că doar jumătate dintre companiile din S&P500 au depășit așteptările pentru venituri, deși peste 9 din 10 au surprins în privința profitului.

Pe de altă parte, guvernatorul Băncii Japoniei pregătește terenul pentru prima majorare a dobânzii de după 2007, cel mai probabil în primăvară – o astfel de mutare efectuată în ianuarie ar fi o surpriză de proporții. Pentru bursele majore, care au beneficiat de intrări de capital finanțat ieftin dinspre Japonia, acest aspect ar putea reprezenta un alt factor nefavorabil.

Alegerile electorale din 2024, riscuri pentru piețele de investiții

Riscuri semnificative vor apărea și din sfera politică și geopolitică. De exemplu, alegerile din SUA ar putea crea volatilitate cu mult înainte de scrutinul organizat în toamnă. Ulterior, în funcție de rezultatul de la urne, poziția americană față de conflictul din Ucraina sau Orientul Mijlociu ar putea fi modificată, spune Claudiu Cazacu.

În același timp, vor fi organizate alegeri în aproximativ 40 de țări, iar multe dintre acestea au candidați cu opinii complet diferite în privința strategiilor geopolitice, ale celor de mediu sau de politici sociale. Vor fi pregătite urnele și în Taiwan, care ar putea fi vizat de o presiune ridicată din partea Chinei. Beijingul oferă semnale tot mai directe, atât în discursuri și comunicări instituționale, cât și prin manevre militare. În aceste condiții, riscul unei eventuale confruntări militare este tot mai aproape. Având în vedere aceste aspecte, băncile centrale ar putea continua achizițiile de aur, perceput drept o „ancoră” a portofoliilor în perioadele incerte.

„Fluxurile de aprovizionare devin mai vulnerabile atât la conflicte, precum cele din Marea Roșie, cât și la evenimente climatice, cum ar fi seceta, inundațiile sau temperaturile extreme. Perturbările pot afecta și oferta de servicii, nu doar pe cea de bunuri. Modificările climatice produc efecte ample, însă acestea sunt vizibile mult mai rapid în agricultură. Procesele biologice și agricole sunt modificate, iar știința va fi «chemată» să ofere soluții transpuse rapid în programe de reziliență”, arată Claudiu Cazacu.

Inteligența artificială, prieten sau dușman în 2024?

Câștigătorii din cursa după AI, Nvidia sau Microsoft, vor trebui să înfrunte o competiție mai intensă și vor avea de „apărat” valoarea de piață susținută de o doză semnificativă de entuziasm. Inteligența artificială va juca un rol esențial în abordarea problemelor globale, însă va aduce, de asemenea, propriul set de provocări. Pe măsură ce sistemele inteligente devin tot mai capabile și mai ușor de utilizat, riscurile cresc exponențial. Pe de altă parte, costurile masive ale dezvoltării și utilizării de modele AI cresc presiunea pentru monetizarea lor. Trendul inovației ar trebui să fie menținut pentru a justifica optimismul curent: Nasdaq 100 a avut în 2023 cel mai bun an de după 1999, în timpul balonului speculativ care a fost urmat de pierderea a trei sferturi din valoare în mai puțin de trei ani.

Curajul a fost recompensat, în detrimentul prudenței, în 2023: menținerea poziției pe indicele S&P500 (sau DAX, sau BET) a depășit veniturile din plasamente în sectoare defensive sau în titluri de stat. În fața unor categorii variate de riscuri pe care le-ar putea aduce 2024, dar având experiența lui 2023, unii investitori ar putea să privească anul cu detașare, estimând că bursele vor fi suficient de agile pentru ocolirea pericolelor.

„Totuși, viitorul este plin de incertitudini, așa că o abordare prudentă în construirea echilibrată a portofoliului ar putea fi potrivită, în raport cu provocările, pentru a avea o marjă de siguranță într-un an potențial semnificativ mai volatil față de 2023”, punctează consultantul de strategie XTB.

Cele mai recente știri

To Top