Actualitate
Cele mai multe dintre companiile româneşti se aşteaptă să plătească în 2024 mai multe taxe şi impozite
Cea mai mare parte a companiilor româneşti (94%) se aşteaptă să plătească în 2024 mai multe taxe şi impozite, a declarat, joi, Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă fiscală şi juridică EY România, citând un sondaj realizat de companie.
„Prima întrebare este dacă vă aşteptaţi ca firma dumneavoastră să plătească în 2024 mai multe taxe şi impozite. Pare, desigur, o întrebare la care toată lumea să răspundă ‘Da’. Cam toată lumea a răspuns, adică în proporţie de 94%. Însă, partea interesantă este următoarea întrebare, şi anume căror motive se datorează aceste creşteri de taxe. Şi răspunsurile sunt foarte interesante. 68% dau vina pe legislaţie. E şi corect pentru că aşa a şi fost gândită această legislaţie, ca noi toţi într-o măsură mai mare sau mai mică să plătim mai mult la bugetul de stat. Însă, următorul clasat, cu 36%, este criteriul ‘creşterea afacerii’. Adică, creşterea taxelor se datorează faptului că afacerea merge bine”, a spus Alex Milcev, la Conferinţa Anuală de Fiscalitate 2024 organizată de EY.
Ca motiv pentru creşterea taxelor şi impozitelor 32% dintre participanţi menţionează contextul politic şi perioada preelectorală, 32% inflaţia, care determină creşterea nominală a veniturilor, 18% nevoia de aliniere cu cerinţele internaţionale nou introduse, iar 32% toate motivele enumerate anterior.
La întrebarea „Cum apreciaţi măsurile Guvernului de a creşte taxele şi impozitele în 2023 şi în 2024?”, 37% dintre participanţi au răspuns că acestea erau inevitabile, iar 30% evitabile.
Întrebaţi „Ce alternative consideraţi că ar exista pentru a evita creşterea de taxe şi impozite?”, cei mai mulţi, 70% dintre respondenţi, au menţionat combaterea evaziunii fiscale.
De asemenea, participanţii au fost întrebaţi despre creşterea eficienţei sistemului fiscal din România. Cei mai mulţi, respectiv 76%, au indicat digitalizarea ANAF şi îmbunătăţirea nivelului de pregătire a inspectorilor fiscali.
Participanţii au fost întrebaţi şi despre impactul noului impozit minim pe cifra de afaceri (0,5%/1%/2%) asupra afacerii lor în anul 2024. 48% au afirmat că acesta nu va avea niciun impact, 31% un impact semnificativ, 14% un impact foarte semnificativ, iar 7% unul nesemnificativ.