Energie
China a pus în exploatare prima centrală nucleară din lume de generaţia a patra
China a pus miercuri în exploatare prima centrală nucleară din lume zisă de generaţia a patra, o realizare majoră a gigantului asiatic în cursa pentru reactoarele viitorului, transmite AFP.
Centrala de la Shidao Bay, situată în provincia estică Shandong, este alimentată de două reactoare de temperatură înaltă răcite cu gaz, nu cu apă presurizată.
‘Exploatarea comercială a centralei de la Shidao Bay a început oficial’, a relatat miercuri agenţia Xinhua, menţionând că este vorba despre o premieră mondială pentru acest tip de reactoare.
Reactoarele tradiţionale permit producerea de energie plecând de la energia nucleară. Însă aceste modele avansate (denumite reactoare modulare mici – Small Modular Reactors, SMR) pot avea şi alte aplicaţii, precum încălzire, desalinizarea apei mării sau producerea de aburi pentru necesităţile industriei.
China, care încearcă să renunţe la cărbune pentru alimentarea centralelor sale, este lider în cursa pentru noi reactoare.
De altfel, ea caută să-şi reducă dependenţa de tehnologiile străine, într-un context de tensiuni cu statele occidentale.
La Shidao Bay, peste 90% dintre echipamente sunt de concepţie chineză, a declarat unul din responsabilii proiectului, Zhang Yanxu, citat de Xinhua.
Capacitatea centralei este de 200 MW, potrivit presei locale.
Construirea centralei a început în 2012. Un prim SMR fusese racordat la reţeaua electrică în decembrie 2021.
Conform promotorilor lor, reactoarele SMR ar putea juca un rol central în decarbonizare şi tranziţia energetică, datorită unei arhitecturi compacte şi simplificate, unei concepţii în module ce reduce costurile şi durata de construire, şi utilizării lor multiple.
Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), peste 80 de proiecte sunt în curs de dezvoltare în 18 ţări.