Actualitate

China își redirecționează rapid exporturile spre Africa

Posted on

Africa a devenit noua destinație favorită pentru exporturile chineze, după ce tarifele lui Donald Trump au modificat schimburile comerciale pentru cea mai mare putere manufacturieră a lumii, transmite Bloomberg.

Cu o creștere de 25% în ritm anual, până la 122 de miliarde de dolari, exporturile Chinei spre Africa, un continent cu 1,5 miliarde de locuitori, le-au depășit cu mult pe cele spre alte piețe importante în acest an. De la începutul anului și până în prezent, exporturile Chinei spre Africa le-au devansat pe cele înregistrate pe tot parcursul anului 2020 și sunt pe cale să depășească, pentru prima dată, pragul de 200 de miliarde de dolari.

‘Exportatorii chinezi au făcut o treabă impresionată cu diversificarea pe piețele emergente în ultimii ani, inclusiv în Africa. Deprecierea yuanului din acest an a contribuit și ea la a face exporturile chineze mai competitive în țările africane’, susține Christopher Beddor, director de cercetare pe China la Gavekal Dragonomics.

Nigeria, Africa de Sud și Egiptul sunt cei mai mari cumpărători din Africa de produse chineze. Utilajele de construcții se numără printre exporturile chineze cu cea mai mare creștere în Africa în primele șapte luni, cu un avans de 63% în ritm anual. De asemenea, livrările de autoturisme de pasageri s-au dublat în ritm anual iar la unele produse din oțel exporturile au înregistrat un avans de ordinul a doua cifre.

Este posibil ca unele produse destinate inițial să ajungă în SUA să fie redirecționate spre Africa, susține Christopher Beddor, o tactică cunoscută drept transbordare.

Intensificarea protecționismului Washingtonului a dat un stimulent suplimentar țărilor africane să cumpere de la Beijing. Mai multe bunuri din peste 30 de țări africane care beneficiau de acces în regim duty-free pe piața americană, conform African Growth and Opportunity Act, sunt vizate acum de o gamă variată de tarife din partea administrației Trump.

În paralel, numai în prima jumătate a acestui an Africa a semnat contracte de construcții în valoare de 30,5 miliarde de dolari cu firme chineze, arată un raport din luna iulie elaborat de Universitatea Griffith din Australia și un centru de studii de la Universitatea Fudan din Shanghai. Este vorba de o cifră de cinci ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

În plus, spre deosebire de Trump, liderul chinez Xi Jinping a anunțat în luna iunie că China elimină taxele la importurile din toate țările africane cu care are legături diplomatice. În aceiași lună, guvernul de la Beijing a permis importurile de produse agricole din Etiopia, Congo, Gambia și Malawi, ducând astfel la 19 grupul țărilor africane cu acces pe piața chineză.

Pentru moment, China nu s-a lovit de reacția ostilă înregistrată în alte țări ale lumii care se tem să fie inundate cu produse chinezești ieftine. Însă acest risc există într-o regiune care este deja îngrijorată că va deveni și mai îndatorată față de China, în special dacă exporturile chineze vor începe să pună presiuni asupra producătorilor locali.

Însă analiștii sunt de părere că Beijingul va păși cu atenție având în vedere că Africa este o sursă importantă de aprovizionarea cu materii prime și o piață cheie pentru companiile chineze. Și mai important, Africa devine o arenă centrală pentru aspirațiile Chinei pe plan mondial.

‘Africa este locul unde China își duce firmele și mărcile la nivel global, ele obțin aici experiență, creează piețe și obțin recunoaștere mărcii. Este o regiune importantă pentru dezvoltarea lidership-ului Chinei la nivel global’, spune Lauren Johnston, expert la firma de consultanță New South Economics din Melbourne.

Cele mai citite știri

Exit mobile version