Tehnologie

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

Posted on

Foto: iStock

China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi oficiali ai ambelor părţi, transmite CNBC.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că a fost informat de comisarul UE Valdis Dombrovskis că vor avea loc negocieri concrete privind tarifele cu China.

Confirmarea a venit după ce ministerul chinez al Comerţului a declarat că şeful său Wang Wentao şi Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, au convenit să înceapă consultări cu privire la investigaţia antisubvenţii a UE asupra vehiculelor electrice chinezeşti.

”Acest lucru este nou şi surprinzător, deoarece nu a fost posibil să se intre într-un calendar concret de negocieri în ultimele săptămâni”, a declarat Habeck la Shanghai.

El a spus că este un prim pas şi că vor fi necesare multe altele.

”Suntem departe de final, dar cel puţin, este un prim pas care nu era posibil înainte.”

Ministrul a declarat mai devreme sâmbătă că uşa Uniunii Europene este deschisă pentru discuţii cu privire la tarifele UE aplicate exporturilor chineze.

”Ceea ce le-am sugerat astăzi partenerilor mei chinezi este că uşile sunt deschise pentru discuţii şi sper că acest mesaj a fost auzit”, a spus el în prima sa declaraţie la Shanghai, după întâlnirile cu oficialii chinezi la Beijing.

Vizita lui Habeck este prima a unui înalt oficial european de când Bruxelles-ul a propus taxe mari asupra importurilor de vehicule electrice (EV) produse din China pentru a combate ceea ce UE consideră subvenţii excesive.

Habeck a spus că este timp pentru un dialog între UE şi China cu privire la aspectele tarifare, înainte ca taxele să intre în vigoare în noiembrie şi că crede în pieţele deschise, dar că pieţele necesită condiţii de concurenţă echitabile.

Subvenţiile dovedite care sunt menite să sporească avantajele de export ale companiilor nu pot fi acceptate, a spus ministrul.

Un alt punct de tensiune între Beijing şi Berlin este sprijinul Chinei pentru Rusia în războiul său din Ucraina.

Habeck a remarcat că comerţul chinezesc cu Rusia a crescut cu peste 40% anul trecut. Habeck a spus că le-a spus oficialilor chinezi că acest lucru afectează relaţia lor economică.

”Eludarea sancţiunilor impuse Rusiei nu este acceptabilă”, a spus el, adăugând că bunurile tehnice produse în Europa nu ar trebui să ajungă pe câmpul de luptă prin alte ţări.

Timp de discuţii

Tarifele provizorii ale UE, de până la 38,1%, pentru vehiculele electrice chinezeşti importate se vor aplica din 4 iulie, investigaţia urmând să continue până pe 2 noiembrie, când ar putea fi impuse taxe definitive, de obicei pentru cinci ani.

”Acest lucru deschide o fază în care negocierile sunt posibile, discuţiile sunt importante şi este nevoie de dialog”, a spus Habeck.

Tarifele UE propuse pentru mărfurile chineze nu sunt ”o pedeapsă”, le-a spus Habeck oficialilor chinezi mai devreme la Beijing.

”Este important să înţelegem că acestea nu sunt tarife punitive”, a spus el în prima sesiune plenară a unui dialog privind schimbările climatice.

Ţări precum SUA, Brazilia şi Turcia au folosit tarife punitive, dar nu UE, a spus el.

”Europa face lucrurile diferit.”

Habeck a spus că, timp de nouă luni, Comisia Europeană a examinat în detaliu dacă companiile chineze au beneficiat în mod nedrept de subvenţii. Orice măsură de taxă compensatorie care rezultă din ancheta UE „nu este o pedeapsă”, a spus el, adăugând că astfel de măsuri au fost menite să compenseze avantajele acordate companiilor chineze de Beijing.

Zheng Shanjie, preşedintele Comisiei Naţionale de Dezvoltare şi Reformă din China, a răspuns: ”Vom face totul pentru a proteja companiile chineze”.

Taxele UE propuse pentru vehiculele electrice fabricate din China ar dăuna ambelor părţi, a adăugat Zheng. El i-a spus lui Habeck că speră ca Germania să dea dovadă de conducere în cadrul UE şi ”să facă ceea ce trebuie”. El a negat, de asemenea, acuzaţiile de subvenţii neloiale, spunând că dezvoltarea noii industriei energetice a Chinei a fost rezultatul avantajelor cuprinzătoare în tehnologia, piaţa şi lanţurile de aprovizionare din industrie, promovate de o concurenţă acerbă.

Creşterea industriei ”este rezultatul concurenţei, mai degrabă decât al subvenţiilor, cu atât mai puţin al concurenţei neloiale”, a spus Zheng în timpul întâlnirii.

După întâlnirea sa cu Zheng, Habeck a vorbit cu ministrul chinez al Comerţului Wang Wentao, care a discutat despre tarife cu comisarul UE pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, sâmbătă seara, într-o conferinţă video.

Cele mai citite știri

Exit mobile version