Energie
Chisăliță: Suntem top cinci țări europene ca nivel de înmagazinare gaze naturale
Prioritatea zero a Ministerului Energiei este trecerea cu bine a acestei ierni și cel mai bine stăm în ceea ce privește stocarea gazelor naturale, fiind în top cinci țări europene ca și nivel de înmagazinare, a declarat, luni, ministrul de resort, Dumitru Chisăliță, la o conferință privind provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic național.
‘Ministerul Energiei și-a propus ca un prim punct, și cel mai important, să trecem această iarnă cu bine. Considerăm că este prioritatea zero pe care o avem și tocmai de aceea, încă din primele zile de mandat, am supus hotărârii Guvernului programul pentru această iarnă și, în același timp, am considerat necesară prelungirea stării de alertă, ținând seama de elementele cu care ne confruntăm în perioada aceasta. (…) Am realizat și realizăm continuu analize asupra stocurilor și discutăm modalități ca aceste stocuri să fie crescute, respectiv rezervele să fie menținute. Există diverse activități concrete care s-au întâmplat, se întâmplă și în momentul de față. Cel mai bine stăm anul acesta în ceea ce privește stocarea gazelor naturale, cel mai bine raportat la multe alte țări din Europa și la media europeană. Suntem top cinci țări europene ca și nivel de înmagazinare gaze naturale, cu o medie a înmagazinărilor pe diversele structuri în România peste ceea ce există la nivel european’, a explicat Chisăliță, la conferința organizată de Focus Energetic.
El a subliniat că va conta foarte mult și modul în care companiile din sector își drămuiesc extragerea acestor gaze naturale de așa natură încât aceste cantități să fie la un nivel suficient, în special în partea a doua a iernii, atunci când, de obicei, există acele pusee de perioade negative și când aportul depozitelor de înmagazinare este unul foarte important.
Ministrul a mai afirmat că a avut discuții concrete cu reprezentanții companiilor din sector, pentru a preveni situații cu care aceștia s-au confruntat sau, dacă apar episoade de ger, de viscol puternic, episoade care pot să afecteze instalațiile energetice, să se găsească modalități de intervenție pentru ca acestea să poată să fie repuse în funcțiune cât mai repede.
De asemenea, împreună cu Dispeceratul Energetic Național a fost demarat un program de supervizare a tuturor proiectelor care se apropie de a fi puse în funcțiune, astfel încât graficul de lucrări să fie respectat și, în același timp, și să se urgenteze, acolo unde se poate, punerea în funcțiune pentru a crește capacitatea de producție a energiei electrice în perioada următoare.
Dumitru Chisăliță a a reamintit că un subiect foarte important pe agenda publică au fost oprirea și, respectiv, repornirea unităților de la Cernavodă. S-a reușit repornirea unității numărul unu, iar în prezent se fac demersurile necesare pentru pornirea și a Unității 2 de la Cernavodă.
‘Sunt elemente importante care au lipsit din zona balanței energetice naționale în ultimele trei luni, iar în momentul în care acestea vor reintra în capacitatea normală de producție și de funcționare, un element important în ceea ce privește creșterea securității energetice din România se va realiza pe această cale’, a punctat șeful de la Energie.
În același timp, a adăugat el, se întreprind demersuri la nivelul Uniunii Europene pentru a putea să continuăm să folosim o parte din echipamentele care folosesc cărbune iar riscul de insecuritate energetică națională să se diminueze foarte mult.
‘Încerc, în același timp, să monitorizez într-un mod foarte, foarte strict tot ceea ce se întâmplă, de așa natură încât, pe cât posibil, să să eliminăm orice situație neprevăzută’, a punctat Chisăliță.
Publicația Focus Energetic, în parteneriat cu Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților, organizează luni a 14-a conferință din ciclul celor dedicate pregătirilor de iarnă, având ca temă ‘Provocările iernii 2026 – 2027 pentru sistemul energetic național’.