Fără categorie
Chitu (MF): Costul cu dobânzile va ajunge anul viitor la 2% din PIB
Costul cu dobânzile va ajunge anul viitor la 2% din PIB, iar ce încasează Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală într-o lună din 12 vom plăti pentru dobânzi, susţine Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
„Noi plecăm dintr-o zonă în care ajungem uşor-uşor la 25% venituri fiscale în PIB şi ori stabilim că reducem cheltuielile, inclusiv serviciile sociale şi mă refer acum la cele care consumă foarte mult, în Sănătate, Învăţământ, ca să rămânem la nivelul ăsta de taxe pe care îl avem acum, ori va trebui să facem nişte lucruri, să colectăm mai mult. Şi vă rog să nu uitaţi că la anul ajungem la 2% din PIB costul cu dobânzile. Adică practic cam ce ia ANAF într-o lună din 12 o să plătim dobânzi. Şi atunci, cumva, echilibru acesta e necesar într-un fel sau altul, nu doar din perspectiva PNRR”, a declarat Alin Chitu, la conferinţa „Concurenţa în sectoare cheie”, organizată de Consiliul Concurenţei.
Întrebat despre reforma fiscală, el a spus că acesta „nu e neapărat o reformă, sunt nişte paşi, sunt nişte decizii”.
„Nu ştiu dacă vă aduceţi dumneavoastră aminte cât au fost discuţiile în timpul verii, tot ieşeau în spaţiu public diferite variante de lucru. Eu m-am oprit să le număr la 40. Şi la sfârşitul zilei, noi, Ministerul de Finanţe avem o listă întreagă de lucruri care pot fi făcute. Decizia e una politică eminamente cu privire la lucrurile care rămân în proiectul final şi lucrurile au arătat aşa cum au arătat acum cu o serie de critici….Şi asta cu dialogul, să ştiţi că totdeauna dialog e destul de simplu între Ministerul de Finanţe şi mediul de afaceri. Noi vrem să le mărim taxele şi mediul de afaceri nu vrea şi cumva calea echilibrului nu există, pentru că nu se poate ajunge la un compromis, atâta timp cât interesele sunt atât de contradictorii”, a afirmat Alin Chitu.
Potrivit reprezentantului MF, România trebuie să ajungă la 30% venituri fiscale din PIB, iar pentru aceasta veniturile trebuie crescute cu 3%. Anul acesta, ajustările pe partea de taxe vor aduce 1% din PIB.
” A tot fost discutat cum este impozitul pe cifra de afaceri….nu sunt sustenabile pe termen lung, indiferent de dorinţa politică. Pentru că dacă impozitul ăsta era atâta de bun şi de eficient era peste tot în lume şi totuşi nu-l avem decât noi şi vreo două state din jur. Şi atunci cu siguranţă va trebui intervenit aşa încât să ajungem la obiectivul acesta. Mai departe, cu privire la evaziune, evaziunea cea mai mare şi nu ştiu dacă trebuie să ne gândim foarte serios când zicem evaziune ca infracţiune sau, mă rog, o scădere a sarcinii pe care o plătesc contribuabilii. Pentru că una e evaziunea infracţiunea, alta e o modalitate prin care contribuabilii să-şi reducă taxele. Şi acum, inclusiv în zona de TVA, dacă vă uitaţi că toată lumea citează rapoartele privind gap-ul de TVA, dacă vă uitaţi în ultimii 10 ani, cum numesc ei policy gap a crescut şi, mă rog, din conformare a scăzut. Adică degeaba ne-am chinuit noi să colectăm mai mulţi bani din evaziune, pentru că întotdeauna au fost introduse mai multe facilităţi în zona de TVA. Şi mai mult de atât, dacă suntem corecţi cu noi şi ne uităm, vorbesc de rapoartele internaţionale, o să vedeţi că acea lemă prin care am zis mereu că dacă vom scădea taxele va scădea evaziunea, uitaţi uitaţi-vă şi dumneavoastră în perioada în care a scăzut TVA cu patru procente, apoi cu încă în procent, mă refer la cota generală şi am introdus cote reduse, cam toate care sunt permise de directivă, cu toate astea n-a scăzut evaziunea”, a spus Alin Chitu.
El a declarat că măsurile de digitalizare vor aduce 4 puncte procentuale venituri la buget până la finalizarea PNRR.