Actualitate

Christine Lagarde avertizează asupra costului războiului comercial cu SUA

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, s-a referit joi, pentru prima dată, la costul războiului comercial cu SUA pentru economia zonei euro, și a salutat cele mai recente planuri de cheltuielile ale Germaniei, transmite Reuters.

Statele Unite au impus taxe vamale la importurile de oțel și aluminiu și au anunțat că vor revizui relațiile comerciale cu UE. Măsurile de represalii ale UE vor intra în vigoare în aprilie.

Lagarde a explicat că taxele vamale de 25% impuse de SUA la importurile din Europa vor reduce creșterea economiei zonei euro cu aproximativ 0,3 puncte procentuale (pp) în primul an, în timp ce măsurile de retorsiune ar putea duce la un declin cu 0,5 pp.

‘În viitorul apropiat, măsurile de retorsiune ale UE și deprecierea euro ar putea duce la o inflație mai ridicată cu aproximativ 0,5 puncte procentuale. Efectul se va atenua pe termen mediu, activitatea economică mai redusă diminuând presiunile inflaționiste’, a declarat șeful BCE în timpul audierii în Parlamentul European.

Oficialul a adăugat că soluția la orice război comercial ar putea fi o integrare mai extinsă cu alții, ceea ce ‘ar putea compensa pierderile provocate de tarifele unilaterale, inclusiv represaliile’.

Lagarde a subliniat că orice estimări privind costul războiului comerciale sunt afectate de incertitudini considerabile, iar BCE va fi vigilentă și pregătită să acționeze pentru a proteja stabilitatea prețurilor.

Cele mai recente știri

To Top