Business
Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi serviciile de piaţă prestate populaţiei, în creştere la 5 luni
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni ale anului în curs, atât ca serie brută, cu 16,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 16,5%, în timp ce volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a urcat ca serie brută cu 13,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 17,7%, faţă de perioada similară din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În luna mai 2023, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, faţă de luna anterioară, atât ca serie brută, cu 20,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei în mai 2023, faţă de aprilie 2023, a crescut, ca serie brută, cu 10,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 2,1%.
Faţă de luna mai 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în mai 2023, atât ca serie brută, cu 15,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 19,5%.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna mai 2022, a crescut, în mai 2023, atât ca serie brută, cu 5,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,7%.
În primele cinci luni din an, faţă de aceeaşi perioadă din 2022, creşterea cu 16,7% a volumului cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a fost influenţată de creşterea cifrei de afaceri la: comerţul cu autovehicule (+28,1%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+7,5%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,2%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 7,6%.
În aceeaşi perioadă, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a urcat pe fondul creşterii cifrei de afaceri la: activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+56,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+16,9%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+9,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+9,3%) şi activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,8%).
Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna mai 2023, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat creşterea pe fondul creşterilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+24,5%), comerţul cu autovehicule (+18,8%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+17,8%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+16,8%).
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna mai 2023, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a urcat datorită creşterilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+17,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+13,9%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+6,1%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+5,4%). Activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative au scăzut cu 2,2%.
În mai 2023, comparativ cu mai 2022, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat creştere datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+24,3%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+5,3%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,6%) şi la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,1%).
De asemenea, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,1% mai mare datorită creşterilor înregistrate la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+47,7%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+7,2%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+1,3%). Scăderi au înregistrat: serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-8,2%) şi activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-5,6%).