Cine și unde mai muncește în România

În ciuda scăderii populației și a apetenței pentru muncă a românilor, numărul de salariați urcă încontinuu. Mai mult, crește personalul din servicii și industrii cu valoare adăugată mare și scade cel din zone mai tradiționale, precum mineritul, metalurgia ori industria textilă, ceea ce sugerează că economia autohtonă devine tot mai modernă.

Daniel P. a fost, până prin 2015, inginer într-o mină din Valea Jiului. „După mulți ani de luptă cu managementul și Guvernul, angajații au fost nevoiți să se declare învinși. Mina s-a închis, fiind oficial neprofitabilă, și fiecare a luat-o pe drumul lui”, povestește bărbatul. Cei mai mulți par să se fi mulțumit cu salariile compensatorii și cu munci brute temporare, în țară sau cel mai adesea în străinătate. „Dar sunt destule cazuri de mineri și personal auxiliar care s-au reprofilat total. Sunt femei care acum lucrează la Lidl sau Penny, alții care muncesc la fabricile de volane, de cablaje auto sau de mobilă care s-au deschis în zonă, dar și unii, ca mine, care și-au folosit diplomele, experiența și ceva cunoștințe tehnice și de informatică pentru a schimba radical domeniul”, explică bărbatul, care acum folosește computerul pentru a proiecta diverse instalații pentru o companie din Cluj Napoca.

În 2008, la finele celebrului boom economic, România avea, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), 20,5 milioane de locuitori și 5,2 milioane de salariați (respectiv cam 26% din populația rezidentă). Numărul angajaților a scăzut la circa 4,5 milioane în 2010, după criză, dar a început să crească la loc, ajungând la peste 5,5 milioane în 2022. Respectiv la 29% din populația rezidentă de 19 milioane calculată de INS.

Știm cu toții că suntem din ce în ce mai puțini pe an ce trece (căci se nasc tot mai puțini copii, iar emigrația continuă să fie un fenomen foarte răspândit). Așa că evoluția pozitivă în ceea ce privește numărul și ponderea celor cu loc de muncă oficial ar putea ridica unele semne de întrebare. Nu cumva ea are loc, de fapt, doar în statistici, fiind cauzată de trecerea în zona legală a unor joburi deja existente în economia subterană? Există, totuși, o serie de indicii că nu este vorba doar de asta și că, de fapt, economia românească se transformă într-un ritm destul de susținut.

Explozie în IT

Să ne uităm, de pildă, la sectorul de tehnologia informațiilor. Dacă în 2008 lucrau în acest domeniu cam 33.000 de persoane (circa 0,6% din forța de muncă salariată), în 2022 ajunsese la peste 140.000 de persoane, adică în jur de 2,5% din totalul salariaților. Cu alte cuvinte, unul din 40 de angajați din România muncește în prezent în zona serviciilor informatice. Nu la fel s-au schimbat lucrurile în sectorul „vecin”, al telecomunicațiilor, unde numărul și ponderea angajaților a scăzut ușor în 2022 față de 2008 (40.000 și 0,7% față de 47.000 și 0,9%). Cu toate acestea, zona IT&C a devenit una dintre principalele contribuitoare la creșterea produsului intern brut. Conform INS, în 2022 acest sector a urcat cu 20% și a reprezentat 6,6% din PIB-ul național.

„În ultimii cinci ani, industria de software și servicii IT a crescut de aproape trei ori mai repede decât economia națională, iar serviciile informatice au a doua cea mai mare contribuție la exporturile totale de servicii ale României. Soldul negativ al contului curent ar fi cu 25% mai mare în lipsa aportului serviciilor informatice. Asta în timp ce sectorul IT a înregistrat în perioada 2015-2020 cea mai ridicată rată de creștere a numărului de angajați comparativ cu alte industrii din România”, se arată într-un studiu realizat la sfârșitul anului trecut de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Tot mai calificați

Și o parte din sectoarele mai tradiționale au înregistrat creșteri semnificative la nivelul forței de muncă în aceeași perioadă. În zona industriei de autovehicule, de pildă, s-a ajuns de la 119.000 de persoane (2,3% din totalul salariaților din economie) în 2008 la 161.000 (2,9%) în 2021. Și este posibil ca numărul lor să fi crescut în continuare și în 2022, având în vedere rezultatele celor doi giganți prezenți pe piața autohtonă, Dacia și Ford. După cum a anunțat într-o conferință recentă Adrian Sandu, secretarul general al Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), anul trecut industria auto locală a atins o producție record, de peste 507.000 de unități. „Este pentru prima dată în istorie când am depășit pragul de jumătate de milion de unități. Asta în condițiile în care încă nu am scăpat de crizele multiple care ne-au lovit”, a explicat el, menționând în principal criza mondială de semiconductori și de componente electronice, dar și ruperea lanțurilor de aprovizionare din cauza războiului din Ucraina.

În industria articolelor din cauciuc și mase plastice creșterea forței de muncă a fost de la 48.000 în 2008 la 72.000 de angajați în 2022. Fabricile de echipamente electrice aveau în 2022 circa 60.000 de salariați (de la 39.000 în 2008), iar în producția de calculatoare și articole electronice și optice personalul a urcat în același interval de la 27.000 la 37.000. Poate numerele de mai sus nu par cu adevărat impresionante, însă având în vedere că este vorba de creșteri de 35-50% în puțin peste un deceniu, dar și că o bună parte din aceste domenii sunt specializate în produse complexe și cu valoare adăugată mare, este evident că ele fac parte dintr-un fenomen mai amplu, cel al modernizării economiei autohtone.

Tot aici pot fi încadrate și alte evoluții similare, de această dată în zona serviciilor (care, nu mai trebuie spus, este cu atât mai amplă cu cât o economie este mai dezvoltată, sectorul reprezentând în prezent peste 70% din economia Uniunii Europene). Potrivit INS, în 2021 (de când există ultimele date anuale disponibile) lucrau în domeniul denumit ”Activități profesionale, științifice și tehnice” 202.000 de români, cu 40% mai mult față de cei 144.000 din 2008, iar în ”Activități de servicii administrative și activități de servicii suport” erau încadrate 340.000 de persoane, cu 60% în plus față de nivelul de 211.000 din 2008. Și creșterea din sectorul sănătate și asistență socială este majoră, de aproape 20% (aproape 450.000 de salariați în 2021 față de 377.000 în 2008). Cum este, de altfel, și cea din zona activităților de spectacole, culturale și recreative (plus 80%, până la 78.000 de angajați).

Chiar dacă la prima vedere nu par că susțin ipoteza de mai sus, majorările privind forța de muncă angajată în sectoare precum agricultura (de la 103.000 în 2008 la 130.000 în 2021) sau zona hotelurilor și restaurantelor (de la 122.000 la 220.000) sunt, de fapt, tot o consecință a modernizării economiei – exploatațiile agricole medii și mari au nevoie de lucrători permanenți, iar creșterea nivelului de trai se reflectă și în majorarea clienților din turism și alimentație publică.

Reversul medaliei

Este evident că nu toate sectoarele pot fi pe plus. Factori particulari sau generali, cum ar fi pierderea competitivității în fața unor concurenți externi mai ieftini sau mai eficienți, lipsa de investiții sau pur și simplu scăderea interesului pentru anumite produse au făcut ca în ultimii 10-15 ani o parte din industriile românești să intre în declin. În consecință, și numărul de angajați din aceste domenii a scăzut vizibil.

În mineritul de cărbune, de pildă, s-a ajuns de la 26.000 de salariați în 2008 la mai puțin de 10.000 în 2022, în timp ce firmele din extracția de petrol și gaze și-au micșorat personalul de la 31.000 în 2008 la 11.000 în 2022. Industria textilă s-a prăbușit și ea, de la 211.000 salariați în 2008 (sau 4% din total) la doar 75.000 în 2022 (1,4% din forța de muncă din România). Scăderi semnificative s-au raportat în aceeași perioadă și în industria construcțiilor metalice (de la 102.000 la 72.000), în cea metalurgică (de la 50.000 la 29.000), în cea chimică (de la 36.000 la 24.000) și în domeniul intitulat ”Fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului” (de la 9.500 la 2.500 de persoane).

Chiar dacă mulți români privesc închiderea și adesea dispariția fizică a minelor, fabricilor și combinatelor care altădată dădeau la muncă unor orașe întregi drept o tragedie, lucrurile sunt ceva mai nuanțate. De multe ori locul acestor coloși a fost luat de unități de producție mai mici, mai flexibile și semnificativ mai moderne. În plus, în destule situații acestea din urmă produc mărfuri complexe și cu valoare adăugată mare, consumă mai puțină energie și sunt mult mai puțin poluante.