Actualitate

Ciolacu: Aderarea României la OCDE înseamnă un viitor mai bun pentru copiii noştri şi siguranţa că România a ales direcţia corectă

Posted on

Foto: gov.ro

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru aderarea României la OCDE (Comitetul Naţional), care reuneşte reprezentanţii principalelor instituţii publice centrale implicate în procesul de aderare. Şeful Executivului a declarst că aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai important obiectiv de ţară, după integrarea în NATO şi UE. De asemenea, premierul a solicitat instituţiilor să asigure resursă umană dedicată procesului de aderare la OCDE şi să colaboreze cu experţii organizaţiei.

„Aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este cel mai important obiectiv de ţară după integrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană pentru că va însemna un viitor mai bun pentru copiii noştri şi siguranţa că, orice decizie ar lua clasa politică, ţara noastră a ales direcţia corectă”, a subliniat Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

Comitetul Naţional a trecut în revistă evoluţiile recente ale procesului şi priorităţile avute în vedere pentru perioada următoare.

Premierul Marcel Ciolacu a reamintit că procesul de aderare la OCDE sprijină eforturile Guvernului de a îmbunătăţi politicile publice în domenii-cheie precum guvernanţa publică şi corporativă, digitalizarea, economia verde. Prim-ministrul României a evidenţiat etapele parcurse în procesul tehnic de aliniere la standardele OCDE (chestionare, misiuni de evaluare), cu accent asupra evaluărilor care au debutat la nivelul Comitetelor sectoriale ale Organizaţiei.

Şeful Executivului a amintit unul dintre rezultatele importante obţinute până în prezent în procesul de aderare la Organizaţie, respectiv faptul că din 22 septembrie 2023, România a devenit al 45-lea Stat Parte la Convenţia privind combaterea coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale (Convenţia anti-mită), unul dintre principalele instrumente juridice ale Organizaţiei: Convenţia reprezintă un element-cheie pentru combaterea activă a coruperii în tranzacţiile financiare internaţionale, contribuind astfel la menţinerea standardelor ridicate privind conduita etică.

Membrii Comitetului Naţional au discutat domeniile de acţiune necesare aderării la Organizaţie, în contextul etapelor care jalonează progresele la nivelul fiecărui Comitet sectorial OCDE în parte, în următorul an. Un element important în acest proces priveşte publicarea viitorului Studiu Economic de ţară pentru România de către OCDE, anticipat în luna martie 2024.

Marcel Ciolacu a solicitat instituţiilor să asigure resursă umană dedicată procesului de aderare la OCDE şi să colaboreze cu experţii organizaţiei.

„Beneficiem de un capital bun de imagine, inclusiv în dialogul direct cu statele membre OCDE. Rog atenţie din partea tuturor instituţiilor în continuarea acestor etape, pentru menţinerea dinamicii procesului de aderare,”, a mai declarat premierul, potrivit sursei citate.

Coordonatorul naţional al procesului de aderare la OCDE, secretarul de stat Luca Niculescu, a menţionat că la nivelul acestei organizaţii este apreciat sprijinul premierului României şi ritmul bun din instituţiile implicate în acest proces.

România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabileşte termenii, condiţiile şi procesul de desfăşurare a aderării la Organizaţie. România a depus în decembrie 2022 Memorandum-ul Iniţial, care face o autoevaluare a legislaţiei, politicilor şi practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informaţii suplimentare, organizarea de misiuni tematice şi susţinerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE. Informaţiile sunt trimise în paralel, pentru toate domeniile generale de politici şi toate Comitete sectoriale din Foaia de Parcurs, în baza metodologiei proprii fiecăruia şi a programului de lucru aferent.

Comitetul naţional pentru aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, autorităţile şi instituţiile publice cu atribuţii în cadrul procesului de aderare şi este condus de prim-ministru. Comitetul naţional stabileşte liniile de acţiune în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Foaia de Parcurs a României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor României la cele ale Organizaţiei şi formulează propuneri pentru soluţionarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version