Actualitate
Ciolacu afirmă că, în mod categoric, va demisiona dacă PNL iese de la guvernare
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că, în mod categoric, va demisiona dacă PNL iese de la guvernare.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, dacă demisionează în cazul în care PNL iese de la guvernare şi a răspuns: ”Categoric. În momentul acela nu mai avem o coaliţie pentru Guvernul României”.
El a precizat, însă, că nu este exclusă o nouă coaliţie a celor două partide, după alegeri, însă decizia va aparţine românilor, la vot.
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a mai afirmat, miercuri, că, deşi situaţia în coaliţie este tensionată, Guvernul funcţionează în continuare. ”Un Guvern funcţionează cu miniştri, nu funcţionează cu preşedinţii de partid”, a afirmat Ciolacu, precizând că nu a mai discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, întrucât nu a avut ”nicio urgenţă”. Discuţiile politice, anunţă liderul PSD, au loc în continuare între secretarii generali ai celor două partide. Întrebat despre afirmaţiile potrivit cărora PSD va face alianţă cu AUR, Ciolacu a declarat: ”E în seria de tâmpenii spuse în timpul campaniei”.
Liberalul Vlad Nistor a declarat că joi va avea loc o şedinţă a conducerii extinse a PNL, unde PNL va hotărî care sunt mişcările sale ulterioare, după ruperea coaliţiei cu PSD. Despre o decizie privind ieşirea de la guvernare, Nistor a precizat că există în mod evident, teoretic, şi această posibilitate, el arătând că probabil se va ajunge la un guvern interimar şi că sunt chiar miniştri PNL care gândesc astfel.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în Guvern ”doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor”. ”Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici”, a declarat Ciucă.
Liderii PSD au ironizat în postări pe Facebook anunţul preşedintelui liberal.