Actualitate

Ciolacu: Cu salariul minim e o decizie luată pe data de 15 decembrie în coaliţie, de noi toţi

Posted on

Foto: iStock

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că toate deciziile referitoare la salariul minim au fost luate în coaliţia de guvernare, iar cheltuielile bugetare nu au crescut.

„Cu salariul minim e o decizie luată pe data de 15 decembrie în coaliţie, de noi toţi, că se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând să fie mărit la 1 iunie la 3.700. Nu îmi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat împreună cu partenerii sociali, sindicatele, de către Guvern, să fi fost altă decizie. Cu alte cuvinte, eu am respectat această decizie. În ceea ce priveşte cei 200 de lei neimpozabili, vreau să vă anunţ că este o lege, e adevărat cu caracter temporar, care se termină pe data de 31 decembrie”, a explicat Ciolacu, cu prilejul unei vizite la Piaţa „16 Februarie” din Bucureşti, întrebat cum comentează faptul că liberalii spun că nu au fost consultaţi cu privire la mărirea salariului minim.

Prim-ministrul a fost întrebat, de asemenea, cum răspunde reprezentanţilor PNL care susţin că au crescut cheltuielile bugetare şi ar trebui reduse.

„Astăzi, la ora 15,00, l-am chemat pe domnul Boloş. Politica fiscală într-un stat normal o face ministrul Finanţelor, împreună cu Guvernul. Dar eu, Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, nu o să accept ca activitatea Guvernului să fie coordonată şi decisă în totalitate într-o coaliţie politică, pentru că ne întoarcem la experienţa avută în coaliţia PNL – USR. (…) Nu avem nicio creştere a cheltuielilor. Creşterea cheltuielilor, vă spun încă o dată, e normal, da, pe ultima lună, au fost cheltuieli de aproape 70 de miliarde. Oameni buni, am mutat pensiile, e 0,5% din PIB. Ce vreţi să vă spun că e o catastrofă când era ceva predictibil că vor creşte cheltuielile mutând ca oamenii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale? La cheltuieli, haideţi să vedem exact fiecare capitol despre ce este vorba. Aţi văzut în faţa vreunui minister, se cărau dulapuri? Că eu nu am văzut. Am dat dreptul să se ia un sediu pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu poate să funcţioneze decât cu mobilier. Cred că am luat o deciziei corectă, vorbim de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, nu vorbim de un sediu pentru o instituţie minoră într-un stat de drept. Nu este normal şi din punct de vedere al siguranţei să stea într-o clădire închiriată”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version