Actualitate

Ciolacu: Voi cere noului ministru de Interne şi noului ministru de Externe să prezinte un plan pentru aderarea la Schengen

Posted on

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-un interviu pentru Euractiv că va cere noului ministru de Interne şi noului ministru de Externe să prezinte un plan în vederea aderării la Schengen, precizând că România a avut o şansă anul trecut, însă cei care erau atunci responsabili au ratat această ocazie.

„Voi cere noului ministru de Interne şi noului ministru al Afacerilor Externe  să prezinte un plan extins pentru lunile care urmează, pentru a vedea ce se poate face pentru a schimba veto-ul exprimat de Guvernul de dreapta din Austria”, a declarat Ciolacu pentru EURACTIV, referindu-se la demersurile în vederea aderării la spaţiul Schengen.

Liderul social-democrat a evitat să facă previziuni cu privire la data aderării pentru a nu crea „false aşteptări”.

„Am avut o şansă anul trecut, cei care erau atunci responsabili au ratat această ocazie. Asta nu înseamnă că vom renunţa. Am luat deja legătura cu viitoarea preşedinţie spaniolă a Consiliului UE şi cu Comisia Europeană pentru a vedea ce intenţionează să facă cu acest dosar în a doua jumătate a anului”, a spus Ciolacu.

El a adăugat că ţara ar trebui să înveţe din greşelile de anul trecut şi a menţionat că cei responsabilii în acest caz nu se mai regăsesc în noul Guvern, conform Euractiv.

„Trebuie să implicăm pe toată lumea în proces şi în elaborarea strategiei şi să construim o coaliţie naţională cu toţi cei interesaţi să ajute România să atingă acest obiectiv. Dacă pot face ceva pe baza acestor recomandări venite de la experţi, cu siguranţă o voi face”, a spus Ciolacu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version