Actualitate
Ciolacu: Vom veni în bugetul pe anul viitor cu acea reducere de cinci la sută la impozitarea muncii în zona cu venituri mici spre medii
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că bugetul de anul viitor va ţine cont de o reducere cu cinci procente a impozitării salariilor „mici spre medii”. El spune că o astfel de măsură va „reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”.
„Vom veni, aşa cum am vorbit şi cu doamna ministru (al Muncii – n.r.) şi cu liderii de sindicat, vom veni, în bugetul pe anul viitor, cu acea reducere de cinci la sută la impozitarea muncii în zona cu venituri mici spre medii, lucru care va reduce din tensi… şi din discuţiile dintre sindicate şi patronate, dar va reduce mult din tot efortul patronatelor de a susţine astfel încât oamenii să aibă venituri mai mari”, a declarat Marcel Ciolacu sâmbătă, în cadrul unei vizite în judeţul Argeş.
Declaraţia premierului a fost făcută la finalul unor discuţii pe care acesta le-a avut cu liderii de sindicat de la uzina de automobile Dacia.
Ciolacu nu a precizat dacă este vorba despre o reducere a impozitării muncii pentru sectorul auto sau pentru toate sectoarele economiei.
La întâlnirea premierului cu sindicaliştii au participat şi ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă.