Actualitate

Circa 2,3 miliarde euro fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, absorbite de la începutul anului

cooperativa agricola

Circa 2,3 miliarde euro au fost absorbite din fonduri europene de la începutul anului pentru agricultură şi dezvoltare rurală, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, 2,29 miliarde euro au intrat în conturile fermierilor români de la începutul acestui an şi până în prezent, bani europeni rambursaţi de Comisia Europeană pentru finanţarea măsurilor de sprijin derulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Folosim integral fondurile europene disponibile pentru a creşte capacitatea fermierilor noştri să producă româneşte. Fermierii, procesatorii, antreprenorii şi comunităţile locale au nevoie de acest sprijin pentru a se dezvolta la standarde europene şi ne asigurăm că banii puşi la dispoziţie de Comisia Europeană ajung la timp acolo unde este nevoie de ei”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu.

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a absorbit în agricultură şi dezvoltare rurală, din 2015 până la 5 iunie 2024, totalizează 25,4 miliarde euro, cu 15,2% mai mult decât sumele absorbite în perioada ianuarie 2015 – iunie 2023.

Conform sursei citate, Ministerul Agriculturii gestionează fonduri europene din Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală 2024-2020, inclusiv EURI 2021-2023, Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), inclusiv Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole (RICA), Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit şi Acvacultură 2021-2027 şi FEADR Planul Naţional Strategic 2023-2027.

Cele mai recente știri

To Top