Bănci
Citigroup, amendată cu 61,6 milioane de lire sterline în Marea Britanie pentru deficienţe în sistemele de tranzacţionare
Autorităţile britanice de reglementare au aplicat miercuri amenzi combinate de 61,6 milioane de lire sterline (79 de milioane de dolari) băncii americane de investiţii Citigroup, pentru deficienţe în sistemele şi controalele sale de tranzacţionare, transmite CNBC.
Amenzile au fost emise de Autoritatea de Reglementare Prudenţială şi Autoritatea de Conduită Financiară, a căror investigaţie s-a concentrat pe perioada cuprinsă între 1 aprilie 2018 şi 31 mai 2022.
Citi s-a calificat pentru o reducere cu 30% a cuantumului penalităţii după ce a acceptat să rezolve problema.
”Firmele implicate în tranzacţionare trebuie să dispună de controale eficiente pentru a gestiona riscurile implicate.
CGML [Citigroup Global Markets Limited] nu a reuşit să îndeplinească standardele pe care le aşteptăm în acest domeniu, ceea ce a dus la amenda de astăzi”, a declarat Sam Woods, guvernator adjunct pentru reglementarea prudenţială şi directorul executiv al PRA, într-un comunicat de miercuri.
Autorităţile de reglementare au spus că anumite probleme de sistem şi de control au persistat în timpul perioadei de anchetă şi au condus la incidente de tranzacţionare, cum ar fi aşa-numitele gafe de tranzacţionare din cauza tastării greşite (fat finger).
Principalul incident evidenţiat a avut loc pe 2 mai 2022, când un ctrader cu experienţă a introdus incorect un ordin, ceea ce a dus la 1,4 miliarde de dolari ”executaţi din neatenţie pe bursele europene”.
”Deficienţele în controalele comerciale ale CGML au contribuit la acest incident, în special absenţa anumitor blocaje preventive şi calibrarea necorespunzătoare a altor controale”, se arată în comunicat.
Într-o declaraţie pentru CNBC, un purtător de cuvânt al Citi a spus că banca a fost încântată să rezolve problema de acum mai bine de doi ani, ”care a apărut dintr-o eroare individuală care a fost identificată şi corectată în câteva minute”.
”Am luat imediat măsuri pentru a ne consolida sistemele şi controalele şi rămânem angajaţi să asigurăm conformitatea deplină cu reglementările”, a spus purtătorul de cuvânt.