Am atras sume record, din fonduri europene şi din investiţii private, am asigurat o creştere economică robustă de aproape 5% şi ne-am atins ţintele şi jaloanele asumate prin PNRR, afirmă premierul Nicolae Ciucă, lider PNL, prezent într-o vizită în Bihor.
„PNL Bihor este o organizaţie fanion a partidului nostru, nu doar prin rezultatele electorale, cât mai ales prin buna guvernare locală, iar acest lucru este meritul fiecărui liberal de aici şi, mai cu seamă, al liderului organizaţiei, Ilie Bolojan. Întreaga organizaţie PNL Bihor a arătat că <se poate> şi mă bucur că am putut discuta astăzi ( joi – n.r.) cu membrii echipei liberale de aici. Le-am transmis celor prezenţi că apetenţa pentru investiţii şi dezvoltare de la Oradea şi din Bihor am aplicat-o şi noi în guvern. Am atras sume record, din fonduri europene şi din investiţii private, am asigurat o creştere economică robustă de aproape 5% şi ne-am atins ţintele şi jaloanele asumate prin PNRR. Avem astăzi una dintre cele mai reduse rate ale şomajului de la nivelul statelor UE”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.