Actualitate

Ciucă, despre creşterea TVA: Trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat vineri, referindu-se la varianta creşterii TVA, că trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce. „Aşteptăm să vină specialiştii şi să luăm o decizie”, a subliniat Ciucă.

„Atunci când vorbim de creşterea de TVA, trebuie să avem foarte mare grijă de efectele pe care le produce pentru că de regulă TVA, pe de o parte creşte inflaţia, pe de altă parte s-a demonstrat că nu de fiecare dată aduce creştere economică. Motiv pentru care aşteptăm să vină specialiştii şi să luăm o decizie, să vedem care sunt efectele în economie şi să să vedem desigur care sunt efectele asupra cetăţenilor”, a declarat Ciucă, întrebat dacă o creştere a TVA sau creşteri de TVA pentru anumite categorii de produse, ar putea fi o variantă pentru reducerea deficitului bugetar.

El a subliniat că preocuparea autorităţilor este ”să rămânem în ţinta de deficit, aşa cum a fost stabilită cu instituţiile europene, cu Comisia Europeană” în 4,4% la finalul anului.

Deficitul bugetar a ajuns la 2,32% din PIB, în primele cinci luni, la 36,91 miliarde lei, conform anunţului Ministerului Finanţelor.

”Incertitudini şi riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale şi celei de venituri, date fiind caracteristicile execuţiei bugetare din primele cinci luni ale anului, precum şi majorările salariale recente sau potenţiale din sectorul public, dar şi măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în vederea continuării consolidării bugetare conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv”, a avertizat miercuri BNR.

Cele mai recente știri

To Top