Actualitate

Ciucă: După mandatul meu de premier, economia României a crescut cu 4,7%, am lăsat în valoare nominală un PIB care a crescut cu 47 de miliarde de euro

Posted on

Ciucă: După mandatul meu de premier, economia României a crescut cu 4,7%, am lăsat în valoare nominală un PIB care a crescut cu 47 de miliarde de euro

“După mandatul de un an şi şapte luni de premier, pot să mă uit în urmă şi să văd că economia României a crescut cu 4,7%, că am lăsat în valoare nominală un PIB care a crescut cu 47 de miliarde, peste aşteptări. A fost pentru prima dată când am depăşit prognoza cu aproape 47 de miliarde de euro, aşa cum am menţionat, ceea ce reprezintă PIB-ul pe care îl avea România în anii 2000. Deci doar depăşirea. Şi am ajuns la 300 de miliarde de euro valoarea nominală a PIB-ului, ceea ce a reprezentat un prag, care a fost depăşit, iacătă în 2023, am putut să discutăm de un PIB în valoare nominală de 330 de miliarde de euro”, a declarat Nicolae Ciucă, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

El a precizat şi că în mandatul său de premier a fost realizată cea mai mare atragere de fonduri europene din istoria României.

“Am reuşit să facem o absorbţie de investiţii străine directe de 10,9 miliarde. România n-a mai realizat niciodată acest interes pentru investitorii străini. Am reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene din istoria noastră. Ne-a ajutat PNRR-ul pentru că am avut un mecanism pe care l-am agregat în interiorul guvernului. Am avut un ministru la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, domnul Boloş, care a înţeles şi venea din interiorul mecanismului, dar de unde? De acolo de unde se punea în practică, de la nivelul regiunii de Nord-Vest şi în felul acesta, 11,3 miliarde a însemnat 20% din cât absorbse România din 2007 până în 2022. O sumă foarte importantă, ceea ce ne-a permis şi în 2023, pentru că mecanismele respective au acţionat şi în 2023 şi putem să vorbim astăzi, pentru prima dată, la finalul unui cadru financiar multianual, de o absorbţie de peste 90% de fonduri europene”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

El consideră că fondurile europene au reprezentat motorul economiei româneşti.

“Practic, fondurile europene au reprezentat motorul economiei româneşti şi cred că este bine să le spunem românilor astăzi că, din momentul în care noi am intrat în Uniunea Europeană până în februarie 2024, România a avut o absorbţie de 92 de miliarde de euro. Este adevărat că a trebuit să avem contribuţia noastră de 1% din PIB, ceea ce înseamnă 30 de miliarde. Deci în valoare totală România a beneficiat de 62 de miliarde de euro. Sunt foarte mulţi bani”, a menţionat preşedintele PNL.

El s-a mai referit şi la importanţa investiţiilor străine, dar şi la banii aduşi în ţară de românii din diaspora.

“ Investiţiile străine directe în România au un aport de peste 100 de miliarde, 105 miliarde de euro, dacă cifrele sunt exacte. Şi mai trebuie să mai adăugăm ceva. Avem românii din diaspora care au adus în ţară, de asemenea, peste 100 de miliarde de euro. Deci în tot acest ansamblu al relaţiilor noastre în interiorul Uniunii Europene, în relaţiile noastre cu partenerii noştri strategici putem să vorbim deja de 260-270 de miliarde de euro care au intrat în România”, a afirmat Ciucă.

El a adăugat că mai sunt multe lucruri de făcut, dar România se află într-un proces de dezvoltare.

“Ştiu că există nemulţumiri şi vor exista nemulţumiri. Nu vom putea să rezolvăm toate problemele dintr-o dată. Dar în ultimii ani, în ultimii 10 ani, România a cunoscut o dezvoltare care se materializează în miile de şantiere deschise, în o serie întreagă de obiective la nivel local şi la nivel central care sunt în execuţie. Este enorm de mult de făcut în continuare. Tocmai de aceea avem nevoie de oameni care să se angajeze. La mine la ţară se zice să băgăm plugul adânc în brazdă, să avem brazdă adâncă, să nu zgâriem pământul şi la prima pală de vânt să nu se cunoască faptul că am trecut pe acolo. Deci, astea sunt chestiuni foarte importante de care trebuie să ţinem cont şi totodată să recunoaştem toate problemele cu care ne confruntăm. Şi în educaţie, şi în sănătate, oamenii aşteaptă toate aceste proiecte şi dezvoltări de la noi. Nu mai vorbim de debirocratizare. Suntem într-o viaţă care are un ritm, are o dinamică pe care trebuie să o compensăm cumva. Această compensare se poate realiza prin tot ceea ce înseamnă modernizarea administraţiei, a serviciilor, a relaţiei cetăţeanului cu instituţiile statului, ori toată chestiunea aceasta se face prin modernizare, digitalizare şi cu totul alt tip de politici publice”, a mai declarat preşedintele PNL.

Cele mai citite știri

Exit mobile version