Actualitate
Ciucă: PSD a sugrumat economia, care acum gâfâie, din păcate
Fostul premier Nicolae Ciucă critică performanţele Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Ciucă spune că „PSD a sugrumat economia care acum gâfâie, din păcate”. „Meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară întreagă”, completează candidatul PNL care spune că are informaţii că PSD ia în calcul majorări de taxe.
„Nu vom mai avea cea creştere de 3,3%, ci va fi o creştere de doar 1,4%. PSD a sugrumat economia, care acum gâfâie, din păcate, iar deficitul de 8% din acest an este o povară majoră pentru economie şi un semnal că Guvernul nu este condus cum trebuie, meditaţiile la economie nu dau rezultate şi de pe urma nepriceperii unora suferă o ţară întreagă”, a afirmat Nicolae Ciucă duminică, la Cluj Napoca, la o întâlnire la care au participat mii de susţinători liberali..
Ciucă spune că are informaţii că PSD ia în calcul majorări de taxe.
„Pe surse, PSD-iştii au început deja să testeze apele, ba că măresc TVA-ul, ba că vor creşte impozitul pe profit de la 16 la 20%, ba că vor creşte impozitul pe dividende de la 8 la 10%, iar pragul pentru IMM-uri va scădea de la 500.000 de euro la 85.000 de euro. Pentru ca asta să nu se întâmple trebuie votat PNL. George Simion nu-l va împiedica pe Marcel Ciolacu să facă praf economia României, pentru că el nu înţelege economie”, adaugă Ciucă.