Actualitate

CNIPMMR: Inflaţia şi concurenţa neloială sunt cele mai mari probleme pentru mediul de afaceri în 2024

Posted on

Foto: iStock

Inflaţia reprezintă cea mai mare problemă a mediului de afaceri românesc în acest an, urmată de concurenţa neloială, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la evenimentul de lansare a unei noi ediţii a documentului „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

„În continuare, inflaţia e o problemă a mediului de afaceri. Am văzut, însă, că, încet-încet, ea se domoleşte şi, aşa cum era prognoza la începutul anului, probabil vom atinge acea ţintă de 3%. Deja, şi în alte ţări europene e o tendinţă de scădere accentuată a inflaţiei. Inflaţia, oricum e deja cu o cifră, dar rămâne în atenţia şi preocuparea întreprinderilor mici şi mijlocii. Pe locul doi urcă din nou concurenţa neloială, adică economia gri, ca să o numim aşa, plastic. Şi credem noi (…) că acestea trebuie să fie preocupările din perioada următoare. Chiar dacă vorbim de diverse tipuri de reglementări, cum sunt e-Factura, e-Transport, e-TVA ş.a.m.d. acestea vor impacta în general tot mediul de afaceri. Trebuie să găsim acele mecanisme pentru a combate concurenţa neloială, care, pentru întreprinzători, înseamnă faptul că nu pot să ţină pasul cu acele tipuri de preţuri, iar pentru Guvern înseamnă taxe şi impozite mai scăzute”, a menţionat Jianu.

Acesta a adăugat că, în topul celor mai mari zece dificultăţi pentru mediul de afaceri în acest an, mai „apare un lucru care nu a apărut niciodată în analiza noastră, şi anume concurenţa produselor din import”.

„Acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri atunci când setăm direcţiile de dezvoltare ale economiei româneşti şi felul în care susţinem mai multe produse autohtone. Dacă acest lucru este menţionat ca dificultate de întreprinderile mici şi mijlocii şi nu a mai apărut niciodată în acest top, înseamnă că începem să avem o o problemă în acest sens. Dacă e să ne uităm la anul trecut, din top a ieşit această sintagmă a costurilor ridicate privind privind creditele şi a urcat creşterea nivelului cheltuielilor salariale. Din caracteristicile antreprenoriatului, 2024 n-a mai prezentat, aşa cum făceam în anii anterior, acel profil al antreprenorului, pentru că el se menţine cumva constant. Antreprenorul român este tot în jurul vârstei de 50 de ani, tot cu studii în zona economică sau inginerie şi tot cu o abordare de aproximativ 50 – 60 de ore/săptămână în ceea ce face, în ceea ce înseamnă firma proprie. (…) Un lucru pozitiv este că mai multe întreprinderi mici şi mijlocii înţeleg necesitatea procesului de inovare şi investesc până la 20% fonduri pentru cercetare, dezvoltare, inovare în propriile companii din totalul investiţiilor”, a subliniat şeful CNIPMRR.

De asemenea, Jianu a afirmat că aproape şapte din zece întreprinzători intenţionează să acceseze fonduri structurale în acest an, faţă de 2023, când erau cinci din zece persoane.

„Asta arată nu numai dorinţa de accesare a fondurilor europene, ci şi faptul că deja fondurile sunt deschise, toate programele sunt accesibile în acest moment şi în proces continuu (…) Cu privire la autofinanţare, în continuare şase din zece întreprinzători se autofinanţează. Sigur că programele de tip IMM invest, celelalte programe de garantare au contribuit decisiv. Aveam undeva la opt-nouă din zece companii care se autofinanţau deja. Lucrurile merg într-o zonă bună, dar mai e loc de îmbunătăţit în acest sens. Din perspectiva 2024 faţă de 2023, creşte cererea pe piaţa internă, folosirea de noi tehnologii, respectiv realizarea unui parteneriat de afaceri, principalele nevoi de finanţare ale întreprinderilor mici şi mijlocii. Aici vedem o tendinţă de a înţelege şi de a accesa mai mult fondurile din perspectiva resurselor umane. Mai multe întreprinderi mici şi mijlocii menţionează necesitatea pregătirii propriilor angajaţi, un procent dublu faţă de anul trecut, 18% vs 9%”, a menţionat preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor.

În privinţa numărului de angajaţi, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii sporul este pozitiv şi tot mai mare de la un an la altul.

„Se continuă această tendinţă de noi angajaţi în întreprinderile mici şi mijlocii. 84,7% dintre IMM-uri menţionează o evoluţie pozitivă a salariului mediu al anului trecut faţă de anul anterior, ceea ce este un procent extrem de îmbucurător. Pentru că avem aici parteneri şi din zona sindicală, în această perioadă discutăm despre ceea ce înseamnă derularea negocierilor colective. Aici pot să vă spun că e nevoie de mai multă informare pentru întreprinzători şi pentru angajaţi. Din această perspectivă a negocierilor colective, foarte mulţi nu ştiu sau cred că nu li se aplică această obligativitate a negocierilor colective sau a contractelor colective sectoriale. În Europa cam aceasta este tendinţa şi spre acest lucru va trebui să mergem şi noi în România”, a susţinut Florin Jianu.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat marţi a 22-a ediţie a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.

Cele mai citite știri

Exit mobile version