Actualitate

CNPP: 11.287 de beneficiari de pensii de serviciu, în martie 2024

Foto: iStock

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în martie 2024, de 11.287 persoane, în creştere cu 234 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.571) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 23.720 lei, din care 21.003 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.604 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna martie, 776 de persoane. Pensia medie era de 6.658 de lei, din care 3.125 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 812 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.710 de lei (3.192 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.378 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.928 de lei, din care 8.353 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 629 de persoane, media fiind de 9.755 de lei, din care 3.115 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.121 de pensionari, pensia medie fiind de 6.087 de lei, din care 3.302 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Cele mai recente știri

To Top