Actualitate

CNPP: 402.604 beneficiari de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale, în noiembrie 2025

Posted on

Un număr de 404.604 de persoane beneficiau, în luna noiembrie 2025, de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale, cu 1.495 mai puține față de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 197.445, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizații conform D.L. nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările și completările ulterioare. Indemnizația medie era de 1.511 lei.

Un număr de 11.432 de persoane beneficiau de o indemnizație medie de 912 lei, conform Legii nr. 49/1991 și Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război. 62.496 de persoane erau beneficiare de indemnizații conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 854 lei.

În ceea ce privește beneficiarii de indemnizații conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceștia erau în număr de 36.762, suma medie plătită fiind de 80 de lei.

Beneficiarii de indemnizații conform Legii nr. 341/2004 – recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 erau în număr de 12.411, aceștia primind o sumă medie de 2.179 lei.

De asemenea, în noiembrie 2025, erau înregistrați 537 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artiști, indemnizația medie fiind de 345 lei, 14.066 beneficiari de indemnizații conform Legii 8/2006 – Uniuni de creații, cu o indemnizație medie de 1.933 lei, și 67.455 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soț Supraviețuitor, cu o indemnizație medie de 128 lei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version