Actualitate
CNPP: Numărul pensionarilor care au primit indemnizaţie socială a crescut uşor în septembrie
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2023, de 1.142.063 persoane, cu 52 mai multe comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.036.177 erau pensionari din sistemul public, iar 105.886 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 430 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 497 lei), Bistriţa-Năsăud (496 lei) şi Cluj (479).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.409 – şi în judeţele Suceava (42.254 pensionari), Dolj (37.654), Iaşi (37.105) şi Prahova (35.487).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (431 lei) şi Gorj (389 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (394).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.320 persoane), urmat de Botoşani (6.939) şi Dolj (6.838).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.