Transporturi

Coaliţia pentru Economia Digitală: Transportul alternativ este în pragul închiderii

Posted on

Foto: iStock

Adoptarea propunerilor din actul normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va închide transportul alternativ în Romania, lăsând fără venituri peste 50.000 de şoferi şi obligând cei peste 3 milioane de români care folosesc serviciul să meargă doar cu taxiurile, consideră Coaliţia pentru Economia Digitală.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, transmis duminică AGERPRES, documentul care modifică OUG 49/2019 ignoră avantajele tehnologice, transparenţa şi mediul concurenţial adus de transportul alternativ şi propune transformarea acestui sector într-o simplă copie a unui serviciu de taxi.

Prin prevederile propuse, şoferii care fac transport alternativ trebuie să se constituie în operatori de transport, iar contractele de comodat şi închiriere folosite de peste 90% din şoferii de transport alternativ sunt eliminate, ceea ce ar contrazice însuşi modelul de economie colaborativă pe baza căruia funcţionează transportul alternativ.

„Nu este nicio îndoială că adoptarea acestor prevederi ar duce la dispariţia platformelor de transport alternativ din România. Ne este greu să credem că Guvernul ar putea să accepte aceste solicitări, care nu se referă la crearea unui mediu concurenţial, ci la închiderea unui întreg sector în beneficiul altuia”, a declarat Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, citat în comunicat.

Coaliţia pentru Economia Digitală, care reprezintă principalii operatori de transport alternativ din România, UBER şi Bolt, arată că, deşi sunt reglementate diferit, atât transportul alternativ cât şi serviciile de taximetrie sunt la fel de strict controlate. Potrivit organizaţiei, atât industria de transport alternativ, cât şi industria de taxi au reglementări în oglindă în ceea ce priveşte pregătirea şi calificarea şoferilor, la fel şi exigenţele cu privire la operatorii de transport. Este necesar ca cele două servicii să concureze liber pe piaţă, acest lucru însemnând liberalizarea serviciilor de taximetrie, iar o eventuală gestionare a numărului de licenţe de taxi să poate fi făcută de autoritatea locală în situaţii particulare, menţionează reprezentanţii companiilor de transport alternativ.

„Am susţinut întotdeauna liberalizarea serviciilor de taximetrie pentru a crea un mediu concurenţial cât mai corect, dar aceste idei au fost mereu respinse de grupurile de interese care controlează industria de taxi”, a adăugat Codreanu.

În aceste condiţii, Coaliţia subliniază că serviciile de transport alternativ sunt singurele care oferă transparenţă totală având în vedere că pasagerul cunoaşte ruta de la bun început, ştie cu ce şofer merge, cu ce maşină şi numărul de înmatriculare al acesteia şi ştie preţul. Este singurul tip de transport în care autorităţile, inclusiv Poliţia, au acces total la cursele efectuate, detaliile acestora şi tranzacţiile financiare. Transportul alternativ este singurul transport urban în care nu poţi să călătoreşti fără a folosi aplicaţia şi nici să te înţelegi cu şoferul la preţ, se mai precizează în comunicat.

„Avem de ales între modernitate şi transparenţă şi întoarcerea la sisteme monopoliste care nu sunt construite în interesul consumatorului, ci al intereselor de grup. Credem că în primul rând alegerea trebuie să fie a românilor, iar cei peste 3 milioane de români care au ales transportul alternativ sunt o dovadă a viabilităţii acestui sistem”, a concluzionat Codreanu.

Coaliţia pentru Economia Digitală reprezintă principalele platforme digitale de transport alternativ Bolt şi Uber, principalele platforme digitale de livrare de alimente şi alte bunuri Bringo, Glovo şi Tazz şi operatorul de închiriere de trotinete Lime.

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) au protestat în ultima perioadă în Piaţa Constituţiei, solicitând autorităţilor modificarea OUG/49 din 2019, transformată în Legea 204, motivând că actul normativ discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing.

Cele mai citite știri

Exit mobile version