Actualitate
Coaliţia PNL-PSD a agreat mai multe măsuri economice şi sociale pentru perioada următoare
Coaliţia de guvernare a agreat mai multe măsuri economice şi sociale pentru perioada următoare, printre acestea aflându-se crearea cadrului legal pentru contractarea de împrumuturi de către autorităţile publice locale în vederea terminării proiectelor nefinalizate/nefuncţionale aferente programelor 2014-2020, deblocarea Programului Naţional FIV pentru creşterea natalităţii şi indexarea cu inflaţia a indemnizaţiei primite de veteranii de război.
Printre măsurile agreate se află schema de ajutor de stat pentru activităţi productive, cu o valoare estimată de 2,2 miliarde de lei, cu 150 de firme beneficiare, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 70 % din valoarea proiectului.
O altă măsură se referă la crearea cadrului legal pentru contractarea de împrumuturi de către autorităţile publice locale în vederea terminării proiectelor nefinalizate/nefuncţionale aferente programelor 2014-2020, în condiţiile în care valoarea proiectelor nefinalizate este de aproximativ 350 milioane de euro, afirmă surse din coaliţie.
De asemenea, va fi creat cadrul legal pentru finanţarea proiectelor din fonduri europene care au rămas fără sursă de finanţare din perioada de programare 2014-2020.
O altă măsură se referă la deblocarea Programului Naţional FIV – de creătere a natalităţii, în vederea asigurării creditelor de angajament în valoare de 150 de miliioane de lei.
Coaliția de guvernare a decis şi ndexarea cu inflaţia a indemnizaţiei primite de către veteranii de război. Măsură vizează aproximativ 20.000 de veterani de război.