Transporturi
Coasta Californiei, scenă deschisă pentru spectaculoase modele Lamborghini, Rolls-Royce sau Mercedes-Benz
Sute de vehicule mai noi sau mai vechi – de la Mercedes-Benz 540K Special Roadster și Delahaye 165 Figoni et Falaschi Cabriolet până la Fisker Rōnin, Lamborghini Lanzador sau Rolls-Royce Droptail Roadster – și-au arătat și în acest an atuurile în California, la Monterey Car Week și Pebble Beach Concours d’Elegance.
Așa cum Europa găzduiește în fiecare an, din 1929 până astăzi, concursul de eleganță de la Villa d`Este, pe malul lacului Como, americanii au propria versiune a evenimentului dedicat mașinilor care, deși produse cu zeci de ani în urmă, continuă să încânte pasionații prin liniile, detaliile și caracteristicile tehnice deținute. Pebble Beach Concours d’Elegance, eveniment derulat anual în California, a adus și în 2023 în fața pasionaților mașini pe cât de venerabile pe atât de spectaculoase făcând din Monterey Car Week un adevărat tablou al industriei auto cu trecut, prezent și viitor.
De la un minunat Mercedes-Benz din 1937 la un spectaculos Rolls-Royce din 2023
La capitolul trecut trebuie menționat în primul rând modelul Mercedes-Benz 540K Special Roadster din 1927, cel care a cucerit în acest an titlul „Best of Show” la Pebble Beach Concours d’Elegance. Conform organizatorilor, superbul vehicul aflat acum în colecția lui Jim Patterson din Louisville, Kentucky, a fost produs inițial pentru șahul Afganistanului și este una dintre cele doar trei astfel de mașini care mai există în zilele noastre.
Cum americanii nu se puteau opri la trecut, prezentul a fost și el invitat la evenimentul desfășurat în peninsula Monterey. Iar vehiculele, expuse chiar de constructori de această dată, s-au dovedit cel puțin la fel de spectaculoase. O dovadă este dezvăluirea unui model pe care britanicii de la Rolls-Royce îl produc în doar patru exemplare, fiecare cu o personalizare împinsă până la pragul nebuniei. Primul din foarte scurta ediție limitată Droptail poartă numele Rolls-Royce La Rose Noire Droptail Roadster și uimește atât prin prin formele sale cât și prin detalii.
Inspirat de iahturile de mare viteză din anii 1930 roadster-ul are două locuri și este dotat cu un plafon detașabil (n.n. – nu retractabil) din fibră de carbon și sticlă prin care nivelul de lumină care pătrunde în interior este reglat prin simpla rotire a unui buton.
Droptail Roadster are o caroserie scundă și elegantă ale cărei linii fluide sunt întrerupte doar de mânerele ușilor, ornamentul Spirit of Ecstasy și monograma mărcii. Designul roadsterului Rolls-Royce, puternic influențat de nautică, diferă de cel al unui cabriolet obișnuit. Dincolo de liniile fără cusur, capota mașinii nu este pliată și depozitată automat într-un compartiment al mașinii ci are o operare manuală care presupune îndepărtarea completă a plafonului. Poate părea ciudat ca o mașină în care totul poate fi pus în mișcare prin simple apăsări sau rotiri ale unor butoane – de la emblema Spirit of Ecstasy și ceasul Audemars Piguet asuns în bord până la cotieră, fotolii sau uși – să aibă un plafon care trebuie îndepărtat manual, însă un plafon din sticlă cu dimensiunile celui aflat în dotarea noului Rolls-Royce Droptail Roadster nu putea fi stocat decât dacă mașina ar fi avut o remorcă specială pentru asta. Cum nu este cazul, viitorii posesori ai încântătorului model vor trebui să se asigure că nu plouă în timpul călătoriilor cu plafonul detașat.
Utilizând același motor motor twin-turbo V12 de 6,75 litri ca și Rolls-Royce Ghost, noul roadster are o lungime de 5,3 metri și o lățime de 2 metri, dimensiuni care duc cu gândul la o greutate „astronomică”. Din nefericire, compania nu a oferit detalii despre masa mașinii.
Comparativ cu alte mașini Rolls-Royce, precum electricul Spectre, interiorul Droptail Roadster este minimalist, oferind doar trei butoane principale pe bordul curbat din lemn. Restul comenzilor se află fie pe volan, fie în consola centrală. Și, dacă tot am vorbit despre lemn, cei de la Rolls-Royce au subliniat că în interiorul mașinii se află „peste 1.600 de piese din lemn finisate și poziționate manual într-o perioadă de doi ani”.
Vehiculul prezentat la Monterey Car Week de Rolls-Royce este doar primul dintre cele patru care vor ajunge la clienții dispuși să cheltuiască o sumă estimată la circa 30 de milioane de dolari. Estimarea – necesară doar pentru că Rolls-Royce nu dă publicității prețul modelelor sale ultraexclusiviste – are la bază o declarație a unui oficial al companiei britanice care a explicat că unele vehicule anterioare, tot cu design personalizat dar mult mai puțin complexe, au fost comercializate cu peste 28 de milioane de dolari.
O astfel de sumă este justificată, în opinia celor aflați la prezentare, de detaliile impresionante ale Rolls-Royce La Rose Noire Droptail Roadster, „o capodoperă întunecată, îndrăzneață” și comandată de o familie în care „mama îndrăgește trandafirii Black Baccara”. Vopseaua mașinii pare aproape neagră în umbră, însă în lumină suprafața întunecată dezvăluie o strălucire roșie, sidefată. Și, dacă partea feminină a familiei preferă un anume trandafir, cea masculină și-a dorit neapărat ca în bordul noii sale mașini să fie înglobat un ceas Audemars Piguet Royal Oak care, după dorință, poate fi detașat și purtat la mână. Desigur, chiar și acest ceas este personalizat cu un trandafir pe carcasă.
Impresionantul model Rolls-Royce a fost doar unul dintre vehiculele prezentului care au impresionat la Monterey Car Week. Nu mai puțin de 20 de mărci au decis să își arate cele mai noi și mai exclusiviste modele. Printre acestea s-au numărat germanii de la BMW, cu iX5 Hydrogen și i5 M60, dar și conaționalii lor de la Mercedes-Benz care au atras publicul cu Maybach EQS, Mercedes-AMG GT și, mai ales, Mercedes-AMG SL în ediția specială SL 63 Manufaktur Big Sur.
Modele ale viitorului
De la Monterey Car Week nu a lipsit nici viitorul. Sau, mai exact, conceptele care prefigurează vehicule ale căror roți vor parcurge în doar câțiva ani frumoasele șosele de pe malul Antlanticului. Unul dintre cele mai interesante dintre acestea este, fără îndoială, Lamborghini Lanzador.
Conceptul care va da naștere primului Lamborghini electric din istorie va deveni rapid vehicul de serie și va ajunge la clienți în 2028. Conform oficialilor Lamborghini, noul vehicul deschide drumul mărcii către un nou segment de piață, cel al Ultra GT-urilor cu patru locuri (2+2), gardă la sol mare și tehnologie de top. Mai mult decât atât, modelul de serie care va deriva din acest concept va fi unul „de zi cu zi” pe care posesorii îl vor putea utiliza cu orice ocazie își doresc.
Conceptul prezentat la Monterey Car Week ascunde un sistem de propulsie electric format din două motoare, câte unul pe fiecare punte, care asigură tracțiune integrală permanentă și o putere de circa 1 Megawatt. Asta ar însemna că puterea totală a mașinii depășește 1300 CP. Deși nu au oferit date tehnice clare, șefii companiei italiene au menționat că „energia este furnizată de o baterie performantă de nouă generație care asigură o autonomie majoră”.
„Conceptul Lanzador oferă toate elementele care ar trebui să definească primul Lamborghini complet electric. A fost important să ne dezvăluim prima viziune asupra celui de-al patrulea model al mărcii la evenimentul The Quail (n.n. – componentă a Monterey Car Week) pentru a împărtăși o ideile despre viitor în timp ce suntem înconjurați de alte modelele Lamborghini care reprezintă 60 de ani din ADN-ul companiei”, a declarat Stephan Winkelmann, președinte și director executiv al Automobili Lamborghini.
Tot din Italia, dar de la celebrul atelier de design Automobili Pininfarina, a ajuns la Monterey și conceptul Pura Vision. Cu silueta sa elegantă, proporțiile dramatice și suprafețele curate, vehiculul evocă filosofia pură de design a companiei, totul sub aspectul unui așa-numit Luxury Utility Vehicle (LUV).
Conform oficialilor italieni, designul atemporal a fost un semn distinctiv al modelelor Pininfarina încă de acum 94 de ani, iar Pura Vision dezvăluie frumusețea printr-un amestec de proporții clasice și detalii rafinate. Conceptul reprezintă o declarație sculpturală unică, cu capota joasă și aripile înalte, inspirate de emblematica Cisitalia din 1947 – primul vehicul care a intrat în colecția Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din New York.
„Mult mai important decât un simplu concept care previzualizează un viitor vehicul, Pura Vision prezintă o filozofie de design modernă, inspirată din moștenirea bogată a Pininfarina și definește rețeta inconfundabilă pentru o colecție de noi mașini de lux frumoase”, a declarat Paolo Dellachà, CEO al Automobili Pininfarina.
Și, pentru că tot nu părea suficient pentru a ridica evenimentul la înălțimea bogaților vizitatori prezenți anual la Monterey Car Week, organizatorii au creat spații speciale de expunere pentru modele al căror nume evocă prețuri uimitoare și viteze amețitoare. Printre acestea s-au numărat McLaren 750S, RUF BTR Twin, Aston Martin DB12 Volante, Rimac Nevera Time Attack, Fisker Rōnin, Maserati MCXtrema sau Hennessey Venom F5 Revolution Roadster.