Actualitate

Coasta de Fildeş vrea să majoreze cu 23% preţul plătit fermierilor pentru boabele de cacao

Posted on

Foto: iStock

Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de cacao, analizează majorarea preţului oficial plătit la porţile fermelor pentru boabele de cacao, cu prilejul următoarei recolte, până la un nivel superior celui plătit de autorităţile din Ghana, însă în continuare cultivatorii din ambele ţări vor primi preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţa mondială, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, autoritatea de reglementare din sector (Le Conseil Cafe-Cacao) vrea să fixeze un preţ cuprins între 1.850 şi 2.000 de CFA pentru un kilogram de boabe de cacao, pentru recolta principală care va începe în luna octombrie. Asta ar reprezenta o majorare de cel puţin 23% comparativ cu preţul plătit pentru recolta intermediară, care s-a finalizat luna aceasta, şi ar fi echivalent cu intervalul 3.140-3.400 de dolari pe tona de boabe de cacao.

Recoltele slabe din Vestul Africii au dus cotaţiile futures la cacao la un maxim istoric, de peste 11.000 de dolari pe tonă, la începutul anului. Chiar dacă între timp cotaţiile şi-au mai revenit, contractul cu livrare în luna decembrie se tranzacţionează la peste 7.500 de dolari pe tonă la bursa de la New York.

Guvernele din Ghana şi Coasta de Fildeş au majorat preţurile plătite fermierilor la mijlocul sezonului 2023-24, însă cultivatorii de cacao din cele două ţări nu au beneficiat în totalitate de pe urma creşterii cotaţiilor la nivel mondial. Asta a încurajat activitatea de contrabandă spre ţări precum Liberia şi Guinea, unde piaţa nu este atât de bine reglementată şi preţurile sunt mult mai mari.

Preşedintele Coastei de Fildeş este cel care are ultimul cuvânt de spus când vine vorba de majorarea preţului plătit fermierilor.

Fermierii care îşi vând babele de cacao peste graniţă pot afecta datele statistice în ţările producătoare de cacao şi totodată pot îngreuna îndeplinirea contractelor convenite în avans, ceea ce conduce la diminuarea veniturilor. Recolta mai mică, la care s-a adăugat contrabanda peste graniţă în sezonul actual, care se va încheia la 30 septembrie, au obligat autoritatea de reglementare din Coasta de Fildeş să rostogolească unele contracte pentru a evita cazurile de insolvenţă în rândul exportatorilor ivorieni de cacao.

Sursele citate de Bloomberg spun că, în acest sezon, Coasta de Fildeş a pierdut o cantitate cuprinsă între 150.000 şi 200.000 de tone de boabe de cacao din cauza contrabandei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version