Business

Colecționarul de zâmbete. Ionuț Leahu, antreprenorul care a construit un imperiu în stomatologie

Posted on

Ionuț Leahu a plecat la drum cu obiectivul de a readuce zâmbete pe fețele cât mai multor români. În cei 13 ani care au trecut de când a preluat primul cabinet stomatologic, în Popești-Leordeni, a reușit să facă cu mult mai mult decât și-a propus: pe lângă mii de pacienți fericiți, se poate lăuda și cu o minunată lucrare… în antreprenoriat. Clinicile Dentare Dr. Leahu sunt prezente în 13 orașe din țară, iar dezvoltarea este una fără precedent. Deocamdată compania operează 19 clinici, dar acest număr este în continuă creștere, noi unități urmând să fie deschise într-un termen relativ scurt. Cele 169 de scaune stomatologice acreditate și cei 200 de medici stomatologi angajați sunt alte date care oferă o radiografie fidelă a nivelului la care a ajuns afacerea lui Ionuț Leahu.

Devenit cel mai mare business românesc din domeniul stomatologiei, Clinicile Dentare Dr. Leahu dau tonul pe piața de profil. Iar aici nu este vorba doar de servicii sau de aparatura modernă, ci și de partea de comunicare. De altfel, Ionuț Leahu și-a făcut un țel din a schimba percepția românilor cu privire la importanța îngrijirii orale. Iar pentru a vedea cum poate să convingă și să ajute mai mulți oameni, a comandat un studiu. Datele culese au fost atât de importante încât antreprenorul a hotărât că demersul trebuie repetat în fiecare an.

Lucrăm cu Kantar și facem un studiu pe care îl repetăm în fiecare lună ianuarie deja de 5 ani. Ne uităm statistic să vedem ce zic oamenii și la întrebarea de ce nu mergi la stomatolog. Am strâns motivele, iar topul alegerilor este incredibil. Nu e legat de bani, nu e legat de frica de stomatolog, ci este legat pur și simplu de faptul că oamenii nu consideră că au probleme stomatologice”, pune un diagnostic Ionuț Leahu.

Planul de tratament însă, recunoaște, îl cam depășește. Este implicat încă din 2013 într-o campanie foarte activă de a educa, dar nu are la îndemână toate instrumentele care ar putea să îl ajute să o facă într-un ritm accelerat. „Nu reușim să facem o schimbare fundamentală în societate și vorbim deja de un efort de zece ani de zile. Doar că aici am realizat cu ce resurse limitate lucrăm noi. Adică suntem totuși o companie privată, o companie care trebuie să-și plătească taxele la timp, trebuie să-și plătească salariile, chiriile și trebuie să aibă și profit la finalul anului”, explică Ionuț Leahu de ce, cu toate că reprezintă „principala sursă de informare a românilor în ceea ce privește dinții lor”, tot nu e de ajuns.

Prin urmare, a început să fie din ce în ce mai activ în zonele în care ideile sale ajung și la urechile decidenților, cei care chiar pot schimba lucrurile. Astfel, calitatea de membru în Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, unde recent Ionuț Leahu a și ocupat funcția de vicepreședinte, i-a oferit o platformă prin care a putut să  împingă agenda sănătății orale spre Guvern și Parlament. „Am făcut eforturi constante în ultimii cinci ani, dar acum simt că suntem în la într-un punct de cotitură, în care acum există un nucleu care să gândească această strategie de sănătate orală”, este optimist antreprenorul. Pentru a reuși această strategie, este nevoie de un efort comun al întregului sistem medical românesc.

Iar motivația este mare, explică Ionuț Leahu, pentru că multe patologii își au punctul de plecare de la lipsa unei bune igiene orale. „Imaginează-ți că în momentul în care te duci la cardiolog, pentru că ești hipertensiv – și știm foarte clar legătura între problemele cardiace și sănătatea orală – și el zice că ai tensiunea mare și trebuie să mergi și la stomatolog. Sau când te duci la endocrinolog și zice, pentru doamne, ai osteoporoză, și-ți spune să mergi și la stomatolog”, explică el cum ar trebui să arate colaborarea dintre medici pentru a avea un impact real în întreg sistemul de sănătate din România. „Stomatologul are și el o responsabilitate, dar nu putem, să venim și acasă la pacient să-l luăm, să-l conducem în cabinet și să-l ajutăm. Adică trebuie să fii un efort comun al întregului sistem medical românesc”, continuă Ionuț Leahu.

Când finanțarea poate aduce economii 

Din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, doar 5% din bani ajung în zona de stomatologie. Prin această subfinanțare, consideră antreprenorul, nu se realizează nicio economie. Netratând la timp și corect afecțiunile stomatologice, se poate ajunge la situații foarte grave, care, pe lângă faptul că pun în pericol viața pacienților, sunt și foarte costisitoare. „Suntem în acest meci fantastic în care dacă te duci către statul român și spui că trebuie bani băgați în stomatologie afli că nu sunt bani pentru asta. Dar trebuie să ne uităm în spitale să înțelegem, de exemplu, câte cazuri de endocardită sunt, câți pacienți vin cu aceste infecții care au părăsit sfera orală și deja sunt încadrați și internați cu alte subiecte”, explică Ionuț Leahu de ce investind bani în sănătatea orală, statul de fapt economisește sume importante, scăpând de tratamente costisitoare. „În primul rând, trebuie să începem să includem înapoi stomatologia în sistemul medical. Este foarte simplu ca toate spitalele din România să comunice când au aceste situații care au plecat de la o afecțiune dentară. Și atunci avem date și atunci putem să facem niște calcule: câți bani sunt cheltuiți astăzi din cauza acestor probleme netratate”, își continuă argumentația antreprenorul. Având astfel o imagine cât se poate de clară, se pot lua măsuri pentru a determina o schimbare profundă. 

Comunicare puternică și dezvoltare continuă

Până să reușească să dea tonul unei schimbări sistemice, Ionuț Leahu își folosește la maximum propriile instrumente: implicarea în tot ceea ce înseamnă educație în domeniul îngrijirii orale, susținerea proiectelor sociale și dezvoltarea businessului pe care l-a fondat. De ce este important să crească afacerea? Pentru a putea oferi românilor cele mai bune variante de tratament în zone în care accesul la stomatolog este extrem de greoi. Poate să facă acest lucru deoarece a intrat puternic în orașele mari, unde a creat centre de excelență, iar următorul pas este să ajungă în orașe mai mici.

Problema cu stomatologia românească, ca industrie, este că n-a avut niciun fel de nici sprijin din partea statului, neexistând niciun fel de dezvoltare strategică. S-a dezvoltat doar pe principii economice. Dacă în București există un stomatolog la 300 de oameni, sunt orașe din țara asta în care în continuare este un stomatolog la 3.000 de oameni. Și vorbim doar de stomatolog, nu mai vorbim de tehnologie”, explică antreprenorul schimbarea de strategie.

În schimb, va păstra toate acele lucruri care l-au ajutat să crească și să devină relevant în toată țara. Iar aici totul pleacă de la găsirea unor buni parteneri locali. „Mergem în fiecare oraș în care urmează să deschidem și avem o conversație cu antreprenorii care au făcut lucruri acolo și îi întreb dacă nu ar vrea să intre în grupul acesta mare și să facem echipă. Desigur, facem o evaluare pe ce a construit și plătim ca să intrăm alături de el în clinica respectivă”, explică antreprenorul, recunoscând că astfel a avut numeroase reușite, dar și câteva situații în care lucrurile nu au funcționat.

Cea mai bună dovadă că strategia este una reușită  o demonstrează rezultatele raportate de Clinicile Dentare Dr. Leahu. Astfel, în 2021, s-au raportat venituri consolidate de 100,8 milioane de lei, cea mai mare creștere valorică înregistrată în istoria companiei, în timp ce în 2022 cifra de afaceri a crescut, conform unor estimări, cu peste 30%. Nivelul de dezvoltare la care a ajuns businessul i-a permis o nouă abordare pe piața serviciilor stomatologice. Astfel, la începutul lui 2022 a fost creată la Clinicile Dentare Dr. Leahu divizia de abonamente. Deja demersul a avut un impact real, aproape 17.000 de pacienți alegând un abonament de retail sau corporate. „Avem acest avantaj major că sistemul medical a dezvoltat abonamente, deja au o istorie de cred că vreo 15 -20 de ani în medicina generală”, explică Ionuț Leahu. Aceste abonamente funcționează foarte bine pe partea de prevenție, prețul lor accesibil fiind un argument important pentru toți cei care înțeleg cât este de important să ai grijă de sănătatea orală. 

Work-life balance

Ionuț Leahu este mai mult medic și mai puțin manager. Nu se ocupă de zona operațională, ci doar de direcțiile strategice, deoarece este ocupat cu operații și consultații. El, împreună cu echipa lui de specialiști, ajunge la toate clinicile din țară unde rezolvă cazurile cele mai complicate. „Am construit o echipă de management în care am împărțit practic responsabilitățile de zi cu zi. Adică am un director operațional care este extrem de implicat, avem manageri de clinică. Eu am întâlniri mai degrabă în zona de strategie cu echipa mea și în care ne punem toți la masă și discutăm ce proiecte avem în curs, ce urmează să mai întâmple”, explică acesta. Cam două zile pe săptămână este plecat de acasă, zburând în toată țara, iar modul acesta de viață i se pare cât se poate de firesc. Cum se împacă munca și acest program cu viața de familie? Soția și cei doi copii sunt obișnuiți ca el să-și privească toată viața ca un întreg. Are norocul că hobby-ul lui e exact profesia pe care o are, iar în familie vorbește chiar și despre cazurile pe care le are de rezolvat. De altfel, ideea Academiei Spațiale, conceptul Clinicilor Dentare Dr. Leahu dedicat copiilor, a avut ca sursă de inspirație abilitățile digitale pe care antreprenorul le-a remarcat la propria fiică. Cu toate că nu i se pare nimic deosebit să fie plecat, în fiecare săptămână, atât de mult timp, în fiecare seară sau noapte când se întoarce acasă face același lucru. „De fiecare dată, am aceeași satisfacție că ajung acasă. Chiar dacă copiii s-au culcat până ajung, eu trec să-i văd”, încheie antreprenorul.

Cele mai citite știri

Exit mobile version