Actualitate
Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile la nivelul mediei regionale
Guvernul ungar a acordat membrilorcomercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale, informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta, conform MTI
Ministrul a informat la o întâlnire cu reprezentanţii comnercianţilor de carburanţi, că guvernul, în cadrul şedinţei de miercuri, a analizat în detaliu situaţia de pe piaţa carburanţilor. El a constatat că este război, iar pe piaţa carburanţilor sunt preţuri de război, ceea ce înseamnă o povară grea pentru familii. Soluţia reală ar fi pacea, dar, până atunci, guvernul depune eforturi pentru a reduce preţurile de război, deoarece nu familiile ar trebuie să suporte preţul războiului, se arată în comunicatul ministerului.
În cadrul întrevederii, Márton Nagy a prezentat decizia cabinetului, conform căreia guvernul solicită comercianţilor cu amănuntul de carburanţi să îşi ajusteze în mod voluntar preţurile la media regională, care este publicată în fiecare vineri şi este determinată de Oficiul Central de Statistică folosind o metodologie obiectivă. Comercianţii de carburanţi au la dispoziţie două săptămâni pentru a face acest lucru, potrivit comunicatului.
Ministrul economiei a subliniat că guvernul a identificat o evoluţie pozitivă a preţurilor la carburanţi în ultima perioadă, care a adus preţul mai aproape de media regională atât la benzină, cât şi la motorină. Cu toate acestea, pentru a ajunge la preţul mediu regional, sunt necesare reduceri suplimentare de preţ la motorină şi, în special, la benzina de 95, deoarece aceasta este singura modalitate de a evita intervenţia guvernului.