Actualitate

Comerţul cu ridicata a raportat o creştere de 1,2% a cifrei de afaceri, la finele lunii aprilie 2024

Posted on

Foto: iStock

Comerţul cu ridicata a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 1,2%, ca serie brută, în primele patru luni ale anului, comparativ cu acelaşi interval din 2023, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024, au fost consemnate rezultate pozitive, ca serie brută, în comerţul cu ridicata nespecializat (+18,7%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+14%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+10,9%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+0,3%).

Pe de altă parte, scăderi au înregistrat: activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-9,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-6,8%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-2,1%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-0,6%).

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a majorat cu 2,3%, de la un an la altul.

Raportat la datele lunare, afacerile din comerţul cu ridicata au scăzut cu 1,3%, în aprilie faţă de martie 2024, precum şi ca serie ajustată, cu 0,2%.

De asemenea, faţă de luna corespunzătoare a anului anterior, în aprilie 2024, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 10,1%, ca urmare a activităţilor din: comerţul cu ridicata nespecializat (+36,8%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+28,6%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+21,5%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+13,5%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+11,4%) şi comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+1,4%).

În schimb, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii s-a diminuat cu 17,5%, iar activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata, cu 4,7%.

Datele INS relevă faptul că, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au crescut, pe ansamblu, cu 2%, în aprilie 2024 vs aprilie 2023.

Cele mai citite știri

Exit mobile version