Actualitate

Comisia Europeană a actualizat măsurile de control al variolei ovine și caprine în Bulgaria și România

Posted on

Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgență privind variola ovină și caprină în Bulgaria și România, unde au fost identificate recent o serie de focare, relatează agenția EFE.

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat joi două decizii ale Comisiei, cu actualizarea măsurilor, în care se reamintește că variola este o boală virală infecțioasă care afectează ovinele și caprinele și care poate avea consecințe grave asupra efectivelor de animale afectate și a rentabilității fermelor.

De altfel, în cazul apariției unui focar al acestei boli la caprine și ovine, ‘există un risc ridicat de a se propaga și la alte exploatații unde sunt crescute aceste animale’, a detaliat CE.

Potrivit Comisiei, Bulgaria a notificat încă șase focare în exploatații unde sunt crescute ovine, în regiunile Haskovo, Plovdiv, Blagoevgrad și Stara Zagora, în perioada cuprinsă între 22 iulie și 5 august 2026.

România, la rândul său, a notificat un focar la o fermă de ovine și caprine din județul Iași.

Joi, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România a anunțat că două focare de variolă ovină și caprină au fost confirmate în două localități din județul Constanța, în urma analizelor de laborator emise de IDSA București.

Cele mai citite știri

Exit mobile version