Energie

Comisia Europeană anunță că România va primi bani de la BERD pentru energie verde

panouri solare

România va beneficia de fondurile alocate de BERD şi Comisia Europeană pentru sprijinirea energiei verzi, conform unui anunț făcut de Comisia Europeană.

Fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro urmează să fie mobilizate pentru proiecte sustenabile, sprijinite cu 150 de milioane de euro sub formă de garanţii în cadrul InvestEU, iar de aceste fonduri urmează să beneficieze şi România, a anunţat Comisia Europeană.

În cadrul programului InvestEU, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Comisia Europeană colaborează pentru a ajuta diverse ţări ale UE să îşi realizeze întregul potenţial verde. De aceste fonduri vor beneficia Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Comitetul pentru investiţii aferent InvestEU a aprobat vineri garanţii în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro sub forma unor acorduri-cadru pentru primele operaţiuni susţinute de BERD, care urmează să fie desfăşurate. Ele fac parte din acordul de garanţii aferente InvestEU în valoare de până la 450 de milioane de euro, convenit între Comisia Europeană şi BERD.

BERD, sprijinită prin programul InvestEU, va mobiliza fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, prin intermediul unor investiţii directe sau al unor intermediari financiari, pentru a ajuta ţările din UE în care BERD operează să îşi realizeze întregul potenţial verde. Ele vor sprijini proiectele de investiţii menite să îmbunătăţească sustenabilitatea şi să reducă la minimum degradarea mediului.

Noua finanţare va stimula investiţiile verzi şi sustenabile în sectoarele municipal, al transporturilor şi al energiei, pentru a contracara problemele de mediu.

Ea va contribui, în plus, la succesul programului „Oraşe verzi” susţinut de BERD, care este activ în peste 50 de zone urbane, pentru a impulsiona accelerarea tranziţiei verzi a acestora. Finanţarea va susţine şi redresarea de pe urma pandemiei de COVID-19, va viza deficienţele în materie de infrastructură şi va îmbunătăţi competitivitatea şi convergenţa socio-economică a acestor ţări ale UE.

În plus, instituţiile financiare din aceste ţări vor fi în măsură să acorde împrumuturi pentru a finanţa investiţii în domenii precum transportul sustenabil, eficienţa energetică, energia din surse regenerabile şi clădirile rezidenţiale. Ele vor contribui la economisiri de energie şi la reducerea emisiilor de CO2 la nivelul clădirilor şi în sectorul transporturilor.

Cu sprijinul InvestEU, BERD va susţine şi investiţiile verzi într-o gamă largă de proiecte industriale şi de infrastructură. Ele vor viza îndeosebi întreprinderile private care se confruntă cu costuri tot mai mari ale noilor tehnologii, cu riscuri percepute ca fiind tot mai mari şi cu lipsa disponibilităţii finanţării.

Printre proiectele care se preconizează că vor fi finanţate în acest context se numără eficienţa energetică şi utilizarea eficientă a resurselor în industrie şi comerţ, economia circulară şi iniţiativele de reciclare, clădirile ecologice, produsele alimentare sustenabile, energia din surse regenerabile, stocarea energiei şi reţelele de energie, apa şi apele reziduale, precum şi transportul urban şi cel cu emisii reduse de dioxid de carbon.

„Doresc să îmi exprim satisfacţia cu privire la aceste prime acorduri-cadru cu BERD, susţinute prin garanţii în cadrul InvestEU, care vor sprijini ţările UE din Europa Centrală şi de Est, precum şi Grecia, să îşi deblocheze întregul potenţial de creştere verde şi sustenabilitate a mediului. Ele vor sprijini investiţiile verzi în sectoarele municipal, al energiei şi al transporturilor, vor stimula competitivitatea şi vor contribui la creşterea convergenţei socio-economice. InvestEU joacă un rol esenţial în mobilizarea investiţiilor în întreaga UE şi în promovarea unei economii sustenabile, favorabile incluziunii şi reziliente. BERD este partenerul nostru important şi fiabil pentru realizarea acestor priorităţi”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

La rândul său, preşedintele BERD, Odile Renaud-Basso, a declarat că parteneriatul cu Comisia Europeană va debloca mai multe investiţii sustenabile şi verzi în întreaga UE. „BERD îşi va utiliza expertiza în implicarea sectorului privat şi în materie de politici pentru a contribui la o tranziţie rapidă către un viitor verde în ţările UE în care investim – în special în sectoarele municipal, industrial şi al IMM-urilor din economiile lor”, a precizat preşedintele BERD.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top