Actualitate

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat pentru Banca de Investiții și Dezvoltare a României

Posted on

Comisia Europeană a aprobat vineri, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, măsurile notificate de România în favoarea băncii sale naționale de investiții și dezvoltare – Banca de Investiții și Dezvoltare S.A. (BID), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

În luna ianuarie 2023, Comisia a aprobat o măsură notificată de România privind înființarea BID cu un capital inițial de 1,6 miliarde de euro. Măsurile aprobate vineri constau dintr-o majorare de capital în valoare de 1 miliard euro, finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), precum și dintr-o prelungire cu trei ani a garanției de stat care sprijină operațiunile BID. Comisia a aprobat, de asemenea, o extindere a mandatului băncii dincolo de activitățile autorizate în 2023.

România a notificat Comisiei planurile sale vizând consolidarea capacității BID de a sprijini investițiile și dezvoltarea economică prin majorarea bazei sale de capital cu un miliard euro și prin prelungirea garanției de stat existente, care ar fi expirat în 2028, până la 31 decembrie 2032.

Majorarea de capital va include o contribuție de 100 de milioane euro finanțată printr-un împrumut MRR. Prelungirea garanției de stat va continua să sprijine capacitatea BID de a mobiliza finanțare pentru proiectele și beneficiarii care se confruntă cu dificultăți în accesarea unei finanțări suficiente de pe piață, cum ar fi IMM-urile inovatoare și start-upurile care pot oferi doar garanții limitate, precum și pentru proiectele de infrastructură publică în domenii precum sănătatea, educația, utilitățile publice și energia din surse regenerabile, care necesită finanțare pe termen lung, a precizat Executivul comunitar.

România a notificat, de asemenea, o extindere a mandatului BID. În concordanță cu rolul băncilor naționale de promovare, BID oferă împrumuturi, garanții și finanțare prin capitaluri proprii pentru o serie de sectoare, inclusiv energia din surse regenerabile, banda largă, infrastructura locală, porturile și aeroporturile, cu un accent special pe întreprinderile mici și mijlocii și pe start-upurile inovatoare.

Mandatul mai amplu îi va permite BID să își extindă activitățile pentru a sprijini întreprinderile în curs de extindere și proiectele din sectoare strategice precum apărarea, producția de înaltă tehnologie, industriile cu grad ridicat de cunoștințe de înaltă tehnologie și securitatea cibernetică, a apreciat Executivul comunitar.

Comisia a evaluat măsurile în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE), care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții.

Comisia a constat că măsurile facilitează dezvoltarea activităților economice într-o serie de sectoare care continuă să se confrunte cu deficite de finanțare și cu dificultăți în obținerea unei finanțări suficiente de pe piață. Prin împrumuturi, garanții și finanțare prin capitaluri proprii, BID sprijină investițiile în domenii precum energia din surse regenerabile, banda largă, infrastructura locală, porturile și aeroporturile, iar extinderea mandatului său îi va permite să răspundă nevoilor de finanțare în alte sectoare strategice, cum ar fi apărarea, producția de înaltă tehnologie, industriile cu grad ridicat de cunoștințe de înaltă tehnologie și securitatea cibernetică.

De asemenea, măsurile sunt necesare și adecvate în vederea îmbunătățirii accesului la finanțare pentru întreprinderile care se confruntă cu dificultăți în obținerea unei finanțări adecvate de la investitori privați. Resursele de capital suplimentare, extinderea garanției de stat și mandatul mai amplu îi vor permite BID să abordeze în continuare disfuncționalitățile identificate ale pieței și să sprijine proiecte și întreprinderi viabile din punct de vedere economic care altfel s-ar confrunta cu constrângeri în materie de finanțare.

În plus, măsurile sunt proporționale, deoarece intervențiile BID rămân limitate la domeniile în care au fost identificate disfuncționalități ale pieței, iar finanțarea acordată nu va depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică preconizate. În special, activitățile BID în calitate de operator economic privat în economia de piață sunt limitate la sectoarele și segmentele de piață în care cadrul aplicabil privind ajutoarele de stat recunoaște existența unor disfuncționalități ale pieței, justificând astfel intervenția BID în rolul de bancă națională de promovare.

Comisia a constat că măsurile conțin suficiente garanții pentru a evita efectele negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE. În special, activitățile de finanțare ale BID vor face obiectul unor mecanisme menite să prevină excluderea investitorilor privați în cazul în care este disponibilă finanțare de pe piață. În plus, activitățile băncii sunt în continuare supuse cerințelor de monitorizare și raportare, iar garanțiile care reglementează operațiunile sale sunt aliniate la practica decizională recentă a Comisiei privind băncile și instituțiile naționale de promovare.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsurile notificate de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Conform articolului 107 alineatul (1) din TFUE, o măsură constituie ajutor de stat dacă sunt îndeplinite următoarele patru condiții cumulative: măsura trebuie să fie acordată de statele membre din resurse de stat, trebuie să confere un avantaj economic selectiv anumitor întreprinderi, avantajul trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența și trebuie să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre ale UE.

Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine băncile naționale de promovare atunci când, din cauza disfuncționalităților pieței, operatorii privați nu oferă suficientă finanțare sau piețele private nu ar oferi finanțare în condiții comparabile.

BID a fost înființată în 2022 în completarea băncilor comerciale, pentru a promova dezvoltarea economică și pentru a ajuta întreprinderile care au dificultăți să obțină finanțare.

Toate investițiile și reformele care implică ajutoare de stat incluse în planurile naționale de reziliență și redresare prezentate în contextul MRR trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepția cazului în care fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care implică ajutor de stat cuprinse în planurile naționale de redresare prezentate în contextul MRR și continuă să ofere orientări și sprijin statelor membre pe parcursul implementării și finalizării planurilor lor de redresare și reziliență. În același timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că sunt respectate normele aplicabile privind ajutoarele de stat, pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică și pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate în așa fel încât să reducă la minimum denaturarea concurenței și să nu se excludă investițiile private.

Cele mai citite știri

Exit mobile version